În iarna şi primăvara anului 1944, Armata Roşie a condus o ofensivă pe scară largă pe întreg frontul din nordul Moldovei, care avea ca obiectiv cucerirea unei părţi însemnate din teritoriul românesc. Actul de la 23 August 1944 a deschis calea sovieticilor, care au ocupat cea mai mare parte din România, fără luptă. Pentru militarii sovietici, obișnuiți cu sărăcia comunismului, bogația pe care au găsit-o în România a fost un adevarat șoc. Au început să jefuiască tot ce puteau lua: de la autmobile particulare sau ale statului, la băutură, mâncare, haine, bijuterii. Dar cel mai mult le-au plăcut ceasurile care, se pare, că erau la mare căutare în URSS. Un martor al comportării soldaților „eliberatori” sovietici a fost Aristide Ionescu din comuna Ștefănești – Drăgășani, judetul Vâlcea.
„La vreo 10-15 zile după 23 August 1944, în satul meu au început trupele sovietice să vină. La radio ni se spunea să îi primim cu flori, să fim foarte atenţi pentru că acum sunt aliaţii noştri… Vedeţi, era o trecere foarte greu de acceptat pentru noi, ca cetăţeni: până ieri ai fost aliat cu germanul şi acum eşti aliat cu inamicul, cu rusul. Iar sentimentul antisovietic, antirusesc, era evident. Oamenii dezaprobau această acţiune, această întoarcere. În primul rând, nu era moral să-ţi trădezi aliatul. Şi al doilea, acest nou aliat era un duşman de secole al poporului nostru şi oamenii ştiau lucrul ăsta. Imediat a apărut o lege în care erau pedepsiţi cu închisoare toţi cei care defăimam comportamentul Armatei Sovietice. Dacă a apărut această lege însemna că ea a fost necesară. Nu ne-am dat seama de gravitatea situației decât pe 20 septembrie, când au intrat primii trei ruşi, cu pistoale mitralieră cu tobă…. nu văzusem niciodată. Au venit dinspre Drăgăşani şi au intrat în prima casă din sat. Au primit mâncare, băutură, s-au îmbătat. Și, după aceea, bătrâna care rămăsese acasă … avea peste 60 de ani …. a fost violată chiar în curte, pe prag la magazie. Şi s-a dat alarma în sat. Fiecare a luat ce a putut, lumea a părăsit satul. Noi ne-am dus în Dealul cu Vii, la o distanţă de vreo 4 km, unde aveam o cabană. În sat au rămas numai câţiva bătrâni. Pe urmă s-au încartiruit sovieticii în comună, au ocupat şcoala, care fusese mai înainte ocupată de către germani, şi au avut un comportament asiatic: devastau, luau vite, cai… Tata avea depozit de vinuri şi, după întâmplarea cu cei trei sovietici, a luat noaptea oameni din sat şi a zidit intrarea la beci. Un frate al tatălui meu, care stătea în comuna Voicești, la o distanţă de vreo patru km, avea și el depozit de vinuri, nu a reuşit să ascundă şi au devastat. Îmi povesteau vecinii cum ruşii plecau din beci cu băuturi în gamele, în caschete, în orice vas, chiar într-un troc în care se dădea de mâncare la porci – îl goleau, îl clăteau puţin cu apă şi puneau vin… Cei care au stat lângă șoseaua pe unde a trecut coloana principală au avut cel mai mult de suferit…. li s-au luat vitele, li s-au luat caii, li s-au luat căruţe, au fost pagube foarte mari. Care a fost comportamentul lor faţă de personalul căii ferate, care transportau trupele ? După ce au venit sovieticii, pentru că era o criză mare de vin, m-a trimis taică-meu cu un vagon de vin la Bucureşti. Am încărcat vinul într-un vagon descoperit şi deasupra am pus fân. Şi am mers cu vagonul până în gara Ciocăneşti, aproape de Bucureşti. La Ciocăneşti, se pare că cineva din personalul CFR a văzut actul – vinul era însoţit de nişte acte – şi le-a spus sovieticilor. Ăștia au venit să spargă vasele şi să ia vinul. Imediat impiegatul, un curajos impiegat, dându-şi seama ce s-ar fi întâmplat dacă rușii ar fi dat de această sursă de băutură, a băgat o locomotivă şi a început să facă manevre cu vagonul… Nu a reuşit să-i liniştească cu asta …. sovieticii s-au dus cu armele la acest impiegat care a luat şi el pistolul, pentru că şi ei erau înarmaţi. Comandamentul sovietic admisese [ca ceferiștii să fie înarmați] pentru că ştia ce comportament au [soldații băuți]. Până la urmă conflictul s-a potolit. Un alt caz , văzut la Piatra Olt. În perioada aceea era foamete în Moldova şi un tren aşa zis al „foamei” era pus la dispoziţie pentru a luau cereale din Oltenia, care nu fusese atât de afectată de secetă, şi le ducă în Moldova. În Gara Piatra Olt, unde era nod de cale ferată, un sovietic a tras şi a împuşcat pe unul din cetăţenii care era pe sacii cu cereale, deci nu făcuse nimic. Ei, bine, s-au dus moldovenii la el, el era într-o cabină a unui tren în traseu, şi l-au omorât. La Piatra Olt, am văzut cum un soldat sovietic, care a avut un comportament neadecvat faţă de şefii lui, a fost dus în spatele magaziei și împuşcat. La Caracal era la Comandamentul sovietic o cameră într-un beci unde erau bătuţi cei care erau nedisciplinați. Pe căile ferate, după ce a trecut frontul, rușii aveau un tratament special – la trenurile personale erau vagoane care erau destinate Armatei Sovietice. În aceste vagoane nu aveam voie să ne urcăm chiar dacă erau patru – cinci ruși. Trenurile erau supraaglomerate, noi mergeam şi pe tampoane şi pe vagoane. Odată am urcat în vagonul lor şi m-a dat jos cu forţa şi mi-a arătat şi la obraz: “Niet cultura!”, deși în vagon la ei erau numai cinci sau șase persoane”.
[Interviu realizat de Lavinia Ivașcu, 2000]
