Executivul a discutat în ședința de astăzi măsurile pentru depășirea crizei energetice anunțate de Comisia Europeană. Pentru mai multe informații, suntem din nou în legătură directă cu redactorul RRA, Petruța Obrejan, aflată la Palatul Victoria. Bună dimineața, Petruța!
Reporter: Bună dimineața! Propunerile președintelui Comisiei Europeane privind reducerea consumului de energie la orele de vârf s-au aflat în atenția miniștrilor reuniți încă de la ora 9:00 aici, la Palatul Victoria, dar și cu ce mandat va reprezenta ministrul Virgil Popescu România la reuniunea de mâine a miniștrilor energiei din Uniunea Europeană. De altfel, premierul Nicolae Ciucă spunea că toate măsurile luate de cabinetul său de menținere a nivelului de plată la energie și gazele naturale vin în întâmpinarea recomandărilor făcute ieri de Ursula von der Leyen și au în centrul atenției protejarea consumatorului casnic și a economiei românești, dar și reducerea consumului. El a mai spus că România se va alinia deciziei europene atunci când aceasta va fi luată. Pe lângă acest subiect, pe agenda ședinței de Guvern s-a aflat și un proiect de ordonanță de urgență care stabilește cadrul legal pentru demararea proiectelor din domeniile transport, deșeuri, dar și pentru îmbunătățirea sistemului de răspuns din domeniul infrastructurii spitalicești și ambulatorii. Practic, se operaționalizează o treime din fondurile alocate în politica de coeziune, cu alte cuvinte peste 16 miliarde de euro din cele 45 de miliarde de euro vor finanța proiecte de infrastructură, sănătate, alimentare cu apă și gestionare a deșeurilor. Atât deocamdată./amirea/denisse
RRA – 8 septembrie