Reprezentanții mai multor zeci de state implicate în efortul de sprijinire a luptei Ucrainei împotriva invaziei Rusiei se vor reuni în Germania, în cadrul unei conferințe privind sporirea sprijinului militar. Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, va prezida întrevederea de la Baza Aeriană Ramstein. Această reuniune are loc într-o perioadă critică pentru Forțele Armate ucrainene care desfășoară o serie de operațiuni ofensive pentru a recaptura teritorii ocupate de Rusia, atât în sud cât și în estul țării. Ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, care va participa la conferință, susține că există semnale că Ucraina înregistrează progrese reale în acele ofensive. Occidentul a furnizat artilerie cu rază lungă de acțiune și rachete care ajută la lovirea liniilor ruse de aprovizionare și centre de comandă. Ucraina însă dorește mai mult și are nevoie de un flux constant de muniție, relatează corespondentul BBC./cstoica/sdm2
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 8 septembrie)