MAGYAR NEMZET: Dorim să avem cu România o relaţie pragmatică

Ungaria şi România sunt interesate în a avea o colaborare pragmatică, iar divergenţele de păreri care apar trebuie soluţionate prin intermediul dialogului – au  afirmat la Bucureşti Katalin Novák şi Klaus Iohannis. În cadrul întâlnirii ungaro-române la nivel înalt a venit vorba şi despre problemele comunităţii maghiare din Transilvania.

Vizita preşedintei ungare Katalin Novák a fost întâmpinată cu mare interes. Mai multe televiziuni de ştiri, de asemenea TVR, au transmis direct primirea festivă a şefului de stat ungar, respectiv informarea de presă ce a urmat. Scopul şi datoria noastră este să amplificăm vocea UE, să putem contribui la creşterea influenţei sale – a spus Katalin Novák în cadrul informării organizată în comun cu preşedintele român Klaus Iohannis. Răspunzând la o întrebare referitor la faptul dacă cele două ţări sunt gata să acţioneze în comun şi în privinţa acestei chestiuni, Katalin Novák a afirmat: „Interesul atât al Ungariei cât şi al României este de a avea relaţii bune, pragmatice şi moderne.” Nu doar ţările în sine, dar şi cele două ţări şi cetăţenii lor sunt interesaţi într-o colaborare pragmatică. Am convenit de asemenea şi asupra faptului că am dori să nu amplificăm, ci să atenuăm  tensiunile existente. Nu vom cădea de acord în toate privinţele, nici până acum nu am făcut-o, dar cel mai important lucru este să putem discuta între noi, să fim capabili să ne ascultăm reciproc, chiar şi în cazul în care identitatea de interese nu este totală, de asemenea nici înţelegerea dintre noi – a spus Katalin Novák.

Ambii şefi de stat au subliniat importanţa dialogului, respectiv evitarea „abordărilor unilaterale”, care nu duc la soluţii.

Klaus Iohannis a calificat drept de o importanţă fundamentală contribuţia statului român la proiectele realizate pe teritoriul ţării, dar care „nu pot fi în acelaşi timp discriminatorii din punct de vedere etnic şi nu pot leza drepturile române, europene sau dreptul internaţional”. Referitor la vizita oficialităţilor ungare în România Iohannis a evidenţiat că discursurile rostite în asemenea ocazii trebuie să fie în concordanţă cu spiritul parteneriatului strategic şi al Tratatului de bază româno-ungar.

Pe baza celor afirmate în cadrul informării de presă ce a urmat discuţiilor, a devenit evident că dincolo de criza energetică generată de agresiunea rusă din Ucraina, respectiv de politica de sancţiuni nepotrivită din partea UE, există şi alte teme de actualitate în care cele două ţări contează pe acordarea de sprijin reciproc. În legătură cu atacurile la adresa Ungariei – împreună cu Polonia –  sub titlul procedurii statului de drept, precum şi referitor la reţinerea fondurilor UE, Iohannis a afirmat că îşi exprimă speranţa că în cadrul dialogului dintre instituţiile UE şi Budapesta se vor găsi soluţiile cele mai bune şi cele mai potrivite.

Pentru România, principala prioritate o constituie aderarea la spaţiul Schengen. Situaţia este aceeaşi de mai mulţi ani, dar tot mai multe opinii ale unor specialişti consideră că de data aceasta aderarea se va putea într-adevăr realiza.

Pentru  acordul final este nevoie de decizia pozitivă a fiecărui stat membru UE, astfel şi a Ungariei. Katalin Novák a reiterat sprijinul Ungariei declarat şi până acum privind aderarea României.

În privinţa problemelor actuale ale învăţământului în limba maghiară din România, în special la situaţia gimnaziului catolic din Târgu Mureş, Iohannis a afirmat între altele că la Târgu Mureş problema a ajuns în faţa justiţiei din cauza unor „lipsuri organizatorice”, iar situaţia aşteaptă să fie rezolvată. „Însă pot asigura fiecare elev şi părinte că abordarea noastră se bazează pe buna credinţă, iar scopul nostru constă în existenţa unui învăţământ de nivel înalt, indiferent de limba maternă” – a conchis preşedintele României.

Pe lângă întâlnirea la nivel înalt între cei doi preşedinţi, Katalin Novák s-a întâlnit cu premierul Nicolae Ciucă, cu preşedintele executiv al Senatului Alina Gorghiu şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu. A mai discutat de asemenea cu Hunor Kelemen, preşedintele UDMR şi viceprim-ministru al guvernului român, respectiv cu ceilalţi miniştri UDMR din guvern.

(Autor: István Pataky)

https://magyarnemzet.hu/kulfold/2022/09/pragmatikus-viszonyra-torekszunk-romaniaval

Traducerea: Imola Stănescu

MAGYAR NEMZET (Ungaria), 7 septembrie 2022