La balconul Palatului St. James din Londra, se citeşte public pentru prima dată proclamaţia prin care fiul defunctei regine Elisabeta a II-a este proclamat drept Regele Charles al III-lea. Aceasta este Proclamaţia Principală declarată în faţa publicului şi va fi urmată de alte proclamaţii în Regatul Unit şi în Commonwealth: „Aşa cum Dumnezeu Atotputernicul a hotărât să o cheme la mila sa pe doamna noastră suverană, Regina Elisabeta a II-a, a cărei amintire e binecuvântată şi glorioasă, coroana Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord revine în mod unic şi de drept Prinţului Charles Philip Arthur George. Prin urmare, noi, lorzii spirituali şi reprezentativi ai teritoriilor şi ai cetăţenilor, într-o singură voce, publicăm şi proclamăm că Prinţul Charles Philip Arthur George – prin decesul suveranei noastre de bună amintire – devine singurul nostru conducător legitim şi de drept – Charles al III-lea – Rege al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi al altor teritorii, precum şi lider al Commonwealth, apărător al credinţei căruia îi recunoaştem toată credinţa şi supunerea, cu afecţiune umilă”. Anterior, ceremonia de proclamare oficială a Regelui Charles a avut loc în prezenţa a aproximativ 2.000 de figuri de rang înalt din societatea britanică – inclusiv şase foşti prim-miniştri britanici şi noul moştenitor al tronului, Prinţul William.(CNN INTERNATIONAL – 10 septembrie)/mbrotacel/dsirbu