„Radiojurnal” – Realizator: Cristian Bâcâin – În Hunedoara au avut loc manifestările dedicate memoriei eroului național Avram Iancu. Potrivit corespondentului RRA, Ilie Pintea, mii de oameni veniți din diferite zone ale țării au asistat la ceremoniile religioase și militare, precum și la spectacolul de muzică populară organizate cu acest prilej.
Reporter: Prima parte a zilei a fost o dedicată ceremonialului militar și religios în onoarea eroului național de la Țebea. Am avut un moment inedit față de anii anteriori: doi parașutiști militari au ajuns aici foarte aproape de mormântul lui Avram Iancu, aducând tricolorul românesc din aeronavele din care s-au parașutat. În mesajul transmis de premierul Nicolae Ciucă, aici, dar și în mesajul trimis de președintele Klaus Iohannis am văzut referiri foarte clare la situația geostrategică în care ne aflăm. Pornind de la exemplul patriotismului lui Avram Iancu, atât președintele statului s-a referit în mesajul său, cât și premierul Nicolae Ciucă, la ceea ce se întâmplă în ziua de azi, premierul subliniind faptul că România este pregătită pentru orice scenariu. Vorbim aici și de contextul războiului din Ucraina, dar și de criza energetică și de iarna grea care se apropie./lcoman/ilapadat
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (12 septembrie)