În calitate de reprezentanță oficială a economiei germane în România, AHK România se pronunță pentru aderarea României la spațiul Schengen. „Acest lucru va crește atractivitatea României ca amplasament investițional și va reduce costurile de transport, ceea ce reprezintă un avantaj considerabil pentru întreaga economie românească în actualul context, dar și pentru companiile germane din România. Schimburile comerciale dintre cele două țări s-au intensificat în acest an, ceea ce arată încă o dată necesitatea acestui demers”, spune directorul general al Camerei de Comerț Româno-Germane, Sebastian Metz.
În plus, intrarea României în spațiul Schengen va avea efecte pozitive și asupra turismului. Astfel, vor fi facilitate călătoriile către România pentru turiștii germani, care pot veni în număr mai mare, deși România ca destinație turistică ar avea nevoie de mai multă publicitate în străinătate, iar atracțiile turistice ar trebui promovate mai intens perioade mai lungi de timp. În schimb, Germania se află pe locul al treilea în topul țărilor preferate de turiștii români, conform datelor Organizației Germane pentru Turism. Libertatea de mișcare în spațiul Schengen pentru români va avantaja de asemenea călătoriile de afaceri și că există oportunități de a face mai mult în industria MICE (meetings, incentives, conferences, exhibitions), deși perioada de pandemie a dus la o oarecare regândire a călătoriilor de afaceri internaționale.
„Cel mai important efect îl va avea în mod clar semnalul politic. Odată cu intrarea în spațiul Schengen, România se va integra și mai bine în comunitatea europeană și va beneficia de toate realizările acesteia. Semnalul politic va avea efecte pozitive și asupra agenților economici care caută în prezent alternative pentru amplasarea investițiilor, printre altele și pentru a construi lanțuri de aprovizionare mai reziliente și mai agile”, adaugă Metz.
Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a anunțat în 29 august 2022 că România îndeplinește toate cerințele pentru aderarea la spaţiul Schengen, alături de Bulgaria și Croaţia. Acest lucru arată convingerea că nu trebuie să fim divizați în vremuri de criză, ci, dimpotrivă, trebuie să fim mai aproape unii de alții.
AHK România în anul aniversar 2022
Pentru AHK România anul aniversar 2022 stă sub semnul sustenabilității, o temă extrem de actuală și care nu poate fi ignorată. Sustenabilitate înseamnă investiții în educație, cercetare și dezvoltare, în calitatea vieții din orașele și regiunile în care trăim. Sustenabilitatea presupune, de asemenea, sisteme economice durabile care să fie acceptate și susținute de societate. Pe acest complex tematic dorim să ne concentrăm în AHK Sustainabilityear 2022 și, printr-o serie de evenimente, să inițiem proiecte „verzi”, să provocăm la un dialog între actorii politici, economici și societatea civilă și să creăm idei noi, inovatoare pentru un viitor sustenabil. Companiile germane sunt pregătite să își pună la dispoziție tehnologiile de care dispun, Know-how-ul și Best Practice, pentru a aduce relațiile economice bilaterale la un nou nivel.
Despre AHK România
AHK România este reprezentanța oficială a economiei germane și totodată cea mai mare Cameră de comerț bilaterală din România. Înființată în 2002, AHK numără peste 550 de firme-membre și oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informații și experiențe. Prin serviciile pe care le oferă și prin evenimentele pe care le organizează, AHK România susține activ companiile germane la intrarea lor pe piața românească și este totodată partener al firmelor românești interesate de piața germană.
Mai multe informații găsiți pe pagina de internet: www.ahkrumaenien.ro.
Contact pentru presă:
Carmen Kleininger
PR Specialist
Tel.: +40 21 207 91 50
E-Mail: kleininger.carmen@ahkrumaenien.ro
Sorina Buzatu
PR Specialist
Tel.: +40 21 207 91 22
Email: buzatu.sorina@ahkrumaenien.ro
Homepage |Facebook | LinkedIn | YouTube
RADOR – 14 septembrie