Gazul va curge prin interconectorul Bulgaria – Grecia, de la 1 octombrie

Ministrul interimar al energiei din Bulgaria, Rosen Hristov, a declarat că de la 1 octombrie, gazul va curge prin interconectorul cu Grecia. Potrivit acestuia, în prezent se efectuează teste ale conductei, iar totul decurge conform planului. „Rezultatul final va fi o conductă care transportă în siguranţă cantitățile necesare de gaz. Capacitatea conductei va asigura Bulgariei întreaga cantitate de gaze de la Azerbaidjan, care, conform contractului, este de un miliard de metri cubi pe an şi este livrat uniform pe parcursul tuturor celor 12 luni. Acest lucru este extrem de important pentru noi, deoarece primind gaz prin această conductă în baza unui contract, obţinem un preţ optim„, a subliniat Hristov. Ministrul energiei a adăugat că acesta este unul dintre principalele avantaje ale reţelei, deoarece există posibilitatea de a furniza gaze nu numai pentru Bulgaria, ci şi pentru ţările vecine. Referitor la plafonul privind preţul gazelor din Rusia, ministrul energiei a comentat că momentan nu există cerinţe specifice ale Uniunii Europene. „Aşteptăm propunerea cu cifre concrete de la Comisia Europeană. Deocamdată, nu am primit una oficial„, a explicat Hristov, adăugând că dorinţa sa este ca Bulgargaz să înceapă să funcţioneze ca o societate comercială normală. Ministrul a mai subliniat că în Bulgaria nu se aşteaptă un regim al energiei electrice. „Sistemul energetic a fost testat şi este în stare bună. Se efectuează şi au fost efectuate toate lucrările de reparaţii necesare pentru a asigura funcţionarea normală a capacităţilor energetice„, a menţionat Hristov./ddaniela/dsirbu

www.dariknews.bg – 15 septembrie