Dragi prieteni, din cauza războiului din Ucraina, transmitem ştiri în limba ucraineană, de la Radio România Internaţional, cu informaţii despre ajutorul acordat de statul român, de instituţii şi ONG-uri, Ucrainei şi poporului ucrainean, dar şi despre demersurile pe care Bucureştiul le întreprinde pentru refugiaţii ucraineni rămaşi în România şi pentru cei care vin din Ucraina sau prin Republica Moldova. La microfon Vasile Captaru.
1) 110 copii ucraineni, care se refugiază din calea războiului în România, au fost incluşi în programul Şcoală după Şcoală, derulat de Organizaţia Salvaţi Copiii România în cadrul Şcolii nr. 73 ‘Barbu Delavrancea’ din Bucureşti.
Până acum, aproape trei sferturi (73%) dintre copiii ucraineni care se află în România şi-au continuat educaţia la distanţă, urmând online programa din Ucraina, 7% dintre aceştia şi-au întrerupt complet educaţia, iar 6% au frecventat şcolile româneşti, unde s-au organizat clase speciale cu predare conform programei ucrainene şi cu profesori din ţara de origine, doar 1% fiind înscrişi ca audienţi în sistemul românesc de educaţie, arată datele unei consultări realizate de Salvaţi Copiii România.
Cei 110 copii ucraineni au fost organizaţi în grupe speciale, sub îndrumarea unei echipe de cadre didactice din Ucraina şi vor derula activităţi educaţionale de luni până vineri, de la ora 13:00, adăugându-se activităţi de weekend, care vizează dobândirea deprinderilor de viaţă independentă, consiliere, educaţie pentru sănătate. Cursurile vor fi predate de profesori ucraineni. Copiii vor învăţa potrivit programei din Ucraina şi vor lua, totodată, lecţii de limba română.
Mulţumim Organizaţiei Salvaţi Copiii, datorită căreia am avut ocazia să studiem într-un mediu sigur. Ne exprimăm recunoştinţa pentru sprijinul dumneavoastră, înţelegerea problemelor noastre şcolare şi vacanţa oferită copiilor. Sperăm într-o cooperare care va deveni şi mai puternică, a spus Yuliia Raicheva, coordonatorul echipei de profesori ucraineni.
Pentru copii, este important accesul la educaţie în limba maternă, din punct de vedere cognitiv şi emoţional, pentru că plecarea lor de acasă s-a produs ca o traumă. Sunt copii care şi-au pierdut unii casele, alţii şcolile şi este esenţial să fie restabilite liante socio-emoţionale, aşa cum este educaţia în limba maternă. Totodată, este crucial ca aceşti copii să se simtă integraţi, să nu aibă povara de a fi străini, a explicat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România.
Vom avea mai multe colaborări cu şcolile, nu numai din Bucureşti, ci şi din alte judeţe, astfel încât să acoperim între 600 şi 1.000 de copii să urmeze programele acestea de tip Şcoală după Şcoală în şcolile noastre, pentru a apropia copiii între ei, copiii români de copiii ucraineni, a adăugat Gabriela Alexandrescu.
2) Ştirile în limba ucraineană sunt difuzate de posturi ale radioului public din România astfel: la Radio Sighet la orele 6.00, 11.00 şi 14.00, la Radio Iaşi şi Radio Constanţa la 9.00, 14.00 şi 18.00, la Radio Chişinău la 10.00, 15.00 şi 20.00, la Radio România Internaţional în programele de la 18.00, 20.00 şi 22.00, şi pe site-ul www.rri.ro. Radio România retransmite live, online, programul 1 al Radio Ucraina (UR-1). Intraţi pe www.srr.ro.