Acţiunile de curăţare a satelor afectate de inundaţii din comuna Karlovo continuă. În cursul zilei de sâmbătă, peste o mie de voluntari sunt aşteptaţi să se alăture acţiunilor de înlăturare a urmărilor inundaţiilor din cele trei localităţi. Sinistraţii vor fi cazaţi temporar în containere, iar de luni va începe plata unui ajutor financiar către 378 de familii afectate. Un grup de 12 voluntari din oraşul Nesebar va participa la acţiunile din satul Karavelovo şi va distribui apă îmbuteliată şi produse de primă necesitate familiilor sinistrate. Voluntarii vor rămâne în localitate timp de două zile, pentru a curăţa curţile şi locuinţele de noroi. Organizatorul campaniei de caritate este Asociaţia „Consiliul Public Nesebar”. Grupul de voluntari din oraş se implică pentru a doua oară în acţiuni de curăţare a satelor inundate. Preşedintele asociaţiei, Krăstio Peev, a declarat: „Apa continuă să fie o primă necesitate, pentru că se epuizează foarte repede, vremea este caldă, sunt foarte mulţi oameni pe teren, iar sursele de apă din sate sunt compromise. Pe locul doi se află produsele de curăţenie, articolele de toaletă, detergenţii. Urmează uneltele – cizme, lopeţi, apoi seturi de pat – cearşafuri, perne, pilote. Fondurile strânse de peste 8.000 de leva (circa 4.000 de euro) vor fi donate pentru achiziţionarea de materiale de construcţie într-o lună, când vor începe reparaţiile locuinţelor”./ddaniela/ilapadat
(www.bnr.bg – 17 septembrie)