Președintele Kîrgîzstanului, Sadîr Japarov, a decretat ziua de 19 septembrie drept zi de doliu național pentru cei uciși în confruntările de la granița cu Tadjikistanul, a anunțat, duminică, serviciul de presă al șefului statului kîrgîz. „Președintele Republicii Kîrgîzstan, Sadîr Japarov, a semnat un decret conform căruia ziua de 19 septembrie 2022 a fost declarată zi de doliu național pe teritoriul republicii” – se afirmă în comunicat. După cum se subliniază în decretul prezidențial, în ziua de doliu național, pe întreg teritoriul țării, precum și pe clădirile instituțiilor diplomatice și consulare din străinătate, steagurile republicii vor fi coborâte în bernă. Președintele a mai recomandat instituțiilor culturale să anuleze evenimentele și emisiunile de divertisment din ziua de 19 septembrie. Potrivit ultimelor informaţii, în urma conflictului cu Tadjikistanul partea kîrgîză a înregistrat 37 de morți și 129 de răniți. Autoritățile kîrgîze au evacuat aproximativ 140.000 de cetățeni, iar în regiunea Batken a fost introdus un regim de urgență./ssirbu/ilapadat
(www.tass.ru – 18 septembrie)