Comisia parlamentară specială pentru legile justiției va da votul final asupra proiectului ce reglementează organizarea și funcționarea CSM

Comisia parlamentară specială pentru legile justiției va da astăzi votul final asupra proiectului ce reglementează organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii.

În timpul dezbaterilor pe articole, care s-au desfășurat în ședință maraton, timp de două zile, au fost adoptate doar câteva dintre cele aproape 600 de amendamente depuse.

Reprezentanții USR acuză politizarea justiției și solicită ca actele normative să nu fie supuse votului până când nu se primește punctul de vedere al Comisiei de la Veneția, pe care formațiunea a sesizat-o. Ministrul justiției, Cătălin Predoiu, spune însă că deja s-a ținut cont de avizele acesteia în elaborarea proiectelor legislative.

Cătălin Predoiu: Misiunea noastră a fost să punem, pe masa Parlamentului, în acest an, aceste legi şi cred că Ministerul Justiției s-a achitat de misiune. După ce a avut loc o dezbatere publică susținută, noi am depus aceste eforturi pentru a recupera agenda pierdută a anului 2021. Aceste dezbateri trebuiau să aibă loc anul trecut, pentru a încadra în anumite obiective stabilite de Mecanismul de Cooperare și Verificare și a răspunde, în același timp, cerințelor sistemului judiciar de a revedea, de a moderniza aceste legi.

Realizator: Următorul proiect din pachetul de legi ale justiției, care va intra în dezbaterea Comisiei parlamentare speciale, este cel care reglementează organizarea judiciară. /geftene/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 septembrie