În ciuda morții Reginei, a schimbării de prim-ministru și a numeroaselor provocări care așteaptă monarhia britanică, instituțiile britanice dau dovadă de rezistență, spune istoricul și scriitorul englez într-un editorial pentru Le Monde
După funeraliile reginei, ce îi rezervă viitorul Marii Britanii post-elisabetane? Indiferent de ceea ce credem despre sistemul monarhiei în cadrul unei democrații, datorăm un respect imens pentru cei șaptezeci de ani pe care Regina i-a dedicat funcției sale de șef de stat imparțial și rolului său unificator pentru țară și nu doar pentru țară. Acestea fiind spuse, astăzi o mare parte din ceea ce a întruchipat ea este pus sub semnul întrebării.
Regina a reprezentat unitatea aproape paradoxală a patru națiuni într-una: Regatul Unit. De acum înainte, este foarte posibil ca Scoția să părăsească Marea Britanie pentru a adera la Uniunea Europeană. În ceea ce privește Irlanda de Nord, Belfastul își vede din ce în ce mai mult viitorul alături de Republica Irlanda, ca un fel de membru informal al Uniunii Europene. Marea Britanie, chiar dacă nu se limitează la o uniune a Angliei și Țării Galilor, va avea nevoie de o reorganizare constituțională.
Elisabeta a II-a a reprezentat și continuitate, securitate, certitudine. Dar Marea Britanie de astăzi se luptă cu inflația de două cifre, cu datoria publică în spirală, cu o probabilă recesiune și probleme cronice de productivitate, în timp ce este condusă de un prim-ministru fără experiență, Liz Truss, în fruntea unui cabinet care cu greu a avut ocazia să își dea măsura competenței. De asemenea, în ciuda optimismului care o caracterizează pe doamna Truss, 69% dintre respondenții unui sondaj de opinie recent consideră că țara lor este „în declin”.
Discursuri bombastice
Regina Elisabeta a II-a nu doar a moștenit respectul și atenția întregii lumi, ea chiar le-a câștigat. A fost probabil cea mai faimoasă femeie din lume timp de decenii. Se estimează că un miliard de oameni i-au urmărit scurta apariție, alături de James Bond, la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012.
După știrea morții sale, NASA a postat pe Twitter: „Ne alăturăm planetei pentru a aduce un ultim omagiu /Reginei/”. O parte din această fascinație a fost transferată asupra Regatul Unit, statul a cărui întrupare constituțională și emblemă a fost timp de 70 de ani. Cu toate acestea, după Brexit, poziția și influența țării sale sunt acum la cel mai scăzut nivel istoric.
Elisabeta a II-a a facilitat, printre altele, tranziția de la Imperiul Britanic la Commonwealth și transformarea Regatului Unit dintr-o mare putere imperială într-o putere euro-atlantică de mărime medie. Dar mai multe dintre fostele posesiuni și colonii cărora ea le-a fost șef de stat se gândesc serios să se descurce fără serviciile succesorului ei, regele Carol al III-lea. Expertul în Commonwealth Philip Murphy vorbește chiar despre o posibilă „grabă spre ieșire”. Oricum ar fi, se vor ridica din ce în ce mai multe voci care vor cere ca regele Carol al III-lea să recunoască și să răscumpere prejudiciile cauzate de perioada colonială.
Dar există o perspectivă mai gravă decât posibila pierdere a acestor rămășițe simbolice ale imperiului: incertitudinea geopolitică în care se află astăzi Marea Britanie. În 1962, fostul secretar de stat al SUA, Dean Acheson, rostea celebra butadă: Regatul Unit „a pierdut un imperiu și nu a reușit să-și găsească locul” în lume. Patruzeci de ani mai târziu, în timpul Jubileului de Aur al Reginei, sărbătorit în 2002, părea că Marea Britanie și-a găsit în sfârșit un rol în lume. Un rol în spiritul lui „în același timp” al președintelui francez Emmanuel Macron. Marea Britanie urma să fie ferm înrădăcinată atât în Europa, cât și în lumea anglo-saxonă, cu o relație privilegiată cu Statele Unite, dar și cu țări precum Franța, Germania și Polonia.
Puțini în afara Marii Britanii mai consideră azi că Londra are o poziție strategică clară și puternică. Aceasta este tragedia țării mele: să fi găsit un rol post-imperial, apoi să-l fi pierdut. De la votul pentru Brexit din 2016, biroul din Downing Street 10 a trecut din mâinile unui prim-ministru conservator ghinionist, dar relativ pragmatic (Theresa May) la o caricatură a lui Winston Churchill (Boris Johnson) și, în prezent, la o caricatură a lui Margaret Thatcher (Liz Truss). Discursurile bombastice sunt pretutindeni, în timp ce realismul și faptele sunt tot mai departe de ceea ce ar trebui să fie. Se vorbește despre „Global Britain”, fără ca nimeni să știe ce înseamnă acest lucru.
O democrație sănătoasă
În timp ce mass-media britanică, prin transmisiunile non-stop legate de funeraliile reginei, au oferit o evadare temporară din problemele actuale, unele mass-media străine exagerează slăbiciunile care s-ar ascunde în spatele atenției pentru fast și ceremonial. Țara noastră are încă multă forță. Mulți observatori au crezut că, după Brexit, Marea Britanie va fi împărțită fără speranță în două triburi: pro-Europa și pro-Brexit. Dar unitatea națională care s-a format în jurul sistemului național de sănătate în timpul pandemiei și astăzi în jurul doliului pentru regină sugerează contrariul.
Privind mulțimile în doliu din această săptămână, și mai ales figurile noului guvern (niciun bărbat alb în cele patru posturi-cheie), este clar că Marea Britanie a făcut față mai bine diversității și imigrației decât majoritatea democrațiilor europene. Țara găzduiește mari oameni de știință și mari universități, unele dintre cele mai bune trusturi de presă din lume (dar și unele dintre cele mai proaste), industrii creative, servicii financiare și sectoare tehnologice de excelență.
Dubla tranziție pe care tocmai a traversat-o țara, în timpul căreia a dobândit, aproape fără poticneli, un nou șef de stat și un nou premier, arată o democrație constituțională sănătoasă. Indiferent de speculațiile care lasă să se înțeleagă contrariul, nu văd niciun motiv să cred că regele Carol al III-lea va fi altceva decât un șef de stat demn și măsurat.
Iar dacă guvernul Truss va da greș, așa cum probabil se va întâmpla, pur și simplu nu-l vom mai vota la următoarele alegeri, care urmează să aibă loc în 2024. Spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat în țara hiperpolarizată numită Statele Unite, nimeni va pune la îndoială natura liberă și corectă a votului. Nici măcar partidul Monster Raving Loony nu va scanda „Stop the Steal” (aluzie la asaltul asupra Capitoliului din ianuarie 2021, n.red.), cu atât mai puțin amenințând cu puști automate. Realismul va lua locul discursurilor bombastice.
În anii ce urmează, Marea Britanie post-elisabetană va experimenta vremuri foarte dificile. Dar, ca să folosim cea mai britanică dintre expresiile de consolare – o expresie pe care însăși regina trebuie să o fi folosit din când în când, „se putea și mai rău”.
(Articol de Timothy Garton Ash, istoric și eseist britanic, profesor de studii europene la Universitatea din Oxford. Traducere din limba engleză de Valentine Morizot)
https://www.lemonde.fr/idees/article/2022/09/19/timothy-garton-ash-malgre-les-difficultes-la-double-transition-que-vient-de-connaitre-le-royaume-uni-donne-a-voir-une-democratie-en-bonne-sante_6142237_3232.html
Traducerea: Ruxandra Lambru
19 septembrie 2022
