Context
La finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, țările combatante au fost slăbite și vulnerabile în fața expansiunii Uniunii Sovietice, care urmărea ocuparea succesivă a cât mai multor țări, pentru a-și construi o rețea de securitate bazată pe existența unui cordon de sateliți. Cu toată că, atât președintele Statelor Unite, Franklin D. Roosevelt și prim-ministrul Winston Churchill au ales să-și pună încrederea în „bunele intenții” ale lui Stalin, ulterior acest lucru s-a dovedit eronat, întrucât planul sovieticilor a fost mult mai amplu decât cei doi lideri vestici s-ar fi putut gândi. Rând pe rând, țările din Europa de Est au fost ocupate sub pretextul „menținerii păcii”, lucru care a adus la fracționarea continentului european. Pe 5 martie 1946, aflat la Fulton, Winston Churchill a descris într-ul discurs, împărțirea ideologică a continentului ca pe o “Cortină de Fier” care s-a coborât. Necesitatea pentru unitate a fost reiterată de Churchill cu ocazia acestui discurs, împreună cu nevoia de implicare a Statelor Unite în problemele europene, pentru a ajuta la soluționarea lor. Gestionarea disputelor internaționale și blocarea conflictului militar ca instrument de rezolvare a disputelor au fost concretizate prin apariția Națiunilor Unite în 1945, care discută despre utilizarea războiului ca instrument de apărare.
Interesul Statelor Unite pentru crearea instituțiilor cu rol de normalizare a relațiilor dintre state a fost si de a dubla rezistența în fața oricărei încercări de penetrare exterioară (fiind vorba desigur despre expansiunea ulterioară a Uniunii Sovietice sau a oricărui agresor). Conceptul de Statele Unite ale Europei reprezintă nu doar o simplă metaforă diplomatică referitoare la colaborări între țări, ci și un concept cu conotații filosofice care a fost dezvoltat de mulți gânditori.
Statele Unite ale Europei
Pe data de 19 septembrie 1946, Winston Churchill a susținut un discurs la Universitatea din Zürich, în care a fost invocat termenul de „Statele Unite ale Europei” ca efort pentru întărirea legăturilor dintre țările vestice în calea expansiunii Uniunii Sovietice. Acest concept a fost dezvoltat anterior și de Immanuel Kant, Richiard von Coudenhove-Kalergi, Aristide Briand și Nicolae Titulescu, care discutau despre spiritualizarea frontierelor. Acest discurs a reprezentat și etapa precursoare a formării Consiliului Europei, ca organizație de securitate și cooperare europeană, cu principal obiectiv aducerea și soluționarea problemelor internaționale la ”masa” țărilor membre.
În acest discurs, Churchill arată că este necesar să înceteze conflictele din continentul european, problema spinoasă fiind normalizarea relațiilor cu Germania. Temerea cea mai mare a englezilor și americanilor era că francezii nu vor putea să ierte Germania și, fără ea, construcția europeană nu putea fi completată. Acest sentiment a fost generat și de încercarea eșuată anterior de a atrage Germania de partea franco-britanică. În momentul rostirii acestui discurs, Churchill încă avea încredere că Stalin își va respecta angajamentele luate față de britanici și americani.
Unitatea Europeană nu putea fi menținută fără existența unor instituții cu rol în păstrarea relațiilor normale între țările europene. În acest sens, Churchill aduce în discuție amintirea Ligii Națiunilor, care a fost un proiect în care s-au pus multe speranțe. Existența unor astfel de instituții a fost invocată prin intermediul referirii la sistemul Commonwealth, în mai multe discursuri, sistem despre care se știe că a consolidat relația dintre britanici și țări care au făcut parte din regatul britanic. Scopul acestei instituții a fost de a menține unitatea între țările semnatare, pentru a nu permite disputelor să evolueze în conflicte ulterioare. Refacerea țărilor distruse de război a fost făcută prin intermediul planului Marshall, care a oferit un sprijin în fața noilor provocări. Implicarea Statelor Unite în formarea proiectelor europene a fost reiterată și de președintele Harry S. Truman, pe 17 martie 1948, în fața blocului țărilor comuniste din Est.
Formarea Consiliului Europei s-a produs pe data de 5 mai 1949, în Marea Britanie, și prima plenară a avut loc pe data de 10 august 1949, la Strasbourg. “Părinții” fondatori ai acestei instituții au fost Marea Britanie, Franța, Germania de Vest, Belgia și Italia. (Autor: Alexandru Balaci)
