Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a pus în consultare publică proiectul de hotărâre privind guvernanța Platformei de Cloud Guvernamental. Proiectul de act normativ și nota de fundamentare se regăsesc pe pagina de internet a ministerului la link-ul: https://www.research.gov.ro/ro/articol/1029/transparenta-decizionala, toți cei interesați putând transmite observații scrise.
La data de 28 iunie 2022, Guvernul a adoptat Ordonanța de urgență nr. 89/2022 privind înființarea, administrarea și dezvoltarea infrastructurilor și serviciilor informatice de tip cloud utilizate de autoritățile și instituțiile publice.
Asumată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), ca pilon fundamental al accelerării transformării digitale a administrației românești, Platforma de Cloud Guvernamental va reuni proiecte aflate deja în implementare din domeniul e-guvernării, asigurând un cadru legal pentru stabilirea unei modalități unitare privind dezvoltarea sistemelor informatice la nivelul autorităților și instituțiilor publice.
Platforma de Cloud Guvernamental este livrabilul fundamental al investițiilor în transformarea digitală a României din PNRR, care va reuni într-o singură arhitectură informatică, sigură și consolidată, administrația publică centrală și locală, un cadru completat cu beneficiile care provin din utilizarea unui cloud hibrid și implicarea mediului privat.
„Proiectul de HG pus în dezbatere publică este rezultatul unui efort susținut de echipă, incluzând sugestii de la mediul privat și organizații neguvernamentale, cu care am comunicat constant. Acum începe o nouă rundă de ample consultări. Mulțumesc tuturor celor care contribuie la acest proiect, care are potențialul de a revoluționa administrația românească și de a elimina barierele birocrației pentru cetățenii români.
Sunt convins că specialiștii vor recunoaște că am consolidat lucrurile bune din Ordonanță, cum ar fi reguli clare pentru jurnalizarea evenimentelor, politica Cloud first, magazinul de aplicații (marketplace), în fapt adoptarea celor mai bune modele de la nivel global. Fără să pretindem că avem deja forma perfectă, avem la dispoziție perioada de transparență, dezbaterea publică și avizarea interministerială să lucrăm la detaliile de finețe. În paralel, partenerii din proiect finalizează documentația tehnică a investiției și vor lansa în lunile următoare procedurile de achiziție”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.
Cele mai importante aspecte ale proiectului de cloud guvernamental includ:
- Stabilirea cadrului pentru sisteme informatice ale instituțiilor publice mai sigure și mai reziliente;
- Creșterea eficienței cheltuirii banului public, fără a mai avea instituții publice care desfășoară achiziții separate de sisteme informatice, dacă serviciile aferente vor putea fi furnizate prin cloud-ul guvernamental;
- Transparență și responsabilitate – jurnalizare, audit, notificări, respectarea strictă a drepturilor și libertăților cetățenești;
- Posibilitatea de a interconecta mai ușor instituțiile publice, reducând drumurile cetățenilor la ghișee și birocrația, pe principiul “o singură dată” — statul cere o singură dată cetățeanului o informație / un document.
Prin proiectul de hotărâre privind guvernanța Platformei de Cloud Guvernamental, pus în consultare publică astăzi, MCID stabilește standarde, reguli și obligații necesare activităților operaționale, procedurale și tehnice de organizare și funcționare a infrastructurilor informatice și a serviciilor de tip cloud.
RADOR – 20 septembrie