Ambasada Kîrgîzstanului în Rusia a avertizat cetățenii republicii în legătură cu participarea la conflicte armate pe teritoriul statelor străine, amintind de răspunderea penală pentru aceasta. „În legătură cu adoptarea de către Duma de Stat a Federației Ruse a actelor legislative care prevăd obținerea simplificată a cetățeniei ruse de către cetăţenii străini, care încheie un contract de serviciu în cadrul Forțele Armate ale Federației Ruse, Ambasada Republicii Kîrgîzstan în Federația Rusă avertizează cetățenii republicii, care au şedere temporară pe teritoriul Federației Ruse, în legătură cu participarea la conflicte armate sau acţiuni militare pe teritoriul statelor străine, pentru care a fost stabilită o răspundere penală” – a anunţat, miercuri, serviciul de presă al ambasadei. Surse din cadrul misiunii diplomatică au mai precizat că „în conformitate cu articolul 256 din Codul Penal al Republicii Kîrgîzstan, participarea cetățenilor republicii la acţiuni armate pe teritoriul statelor străine se pedepsește cu până la zece ani de închisoare şi cu confiscarea bunurilor”. Acestea au mai adăugat că „dacă cetățenii Republicii Kîrgîzstan primesc un apel de a participa la orice acţiuni de luptă, ambasada cere contactarea imediată a misiunii diplomatice a Republicii Kîrgîzstan în Federația Rusă”. (https://tass.ru/politika/15820395)/ssirbu/dsirbu
www.tass.ru – 21 septembrie