NATO a adus trupe de rezervă ale misiunii sale de menținere a păcii (KFOR) pentru antrenament în Kosovo, a declarat miercuri unul dintre comandanții misiunii, pe fondul tulburărilor din rândul sârbilor kosovari înainte de expirarea termenului limită pentru emiterea de către stat a numerelor de înmatriculare ale vehiculelor. Încercările anterioare de a introduce numere de înmatriculare din Kosovo în nordul statului, dominat de sârbi, au dus la ciocniri între poliție și localnicii sârbi. Aceştia au protestat inclusiv prin ridicarea de blocaje rutiere. Baricadele au fost demontate abia atunci când forțele de menținere a păcii ale NATO au intervenit pentru a supraveghea procesul, iar autorităţile din Kosovo au fost de acord să amâne termenul limită pentru regulile de acordare a numerelor de înmatriculare până la 31 octombrie. Apropierea de data limită a generat temeri privind un nou conflict între Kosovo și Serbia, la mai bine de două decenii după ce NATO a bombardat Serbia pentru a pune capăt represiunii asupra majorității albaneze din Kosovo. „Ca parte a planificării obișnuite de urgență, există rezerve care sunt antrenate în ceea ce privește sosirea lor aici„, a declarat comandantul regional al KFOR, colonelul Christopher Samulski, în cursul unei conferinţe de presă la Camp Bondsteel. Serbia nu recunoaște independența statului Kosovo, declarată în 2008, iar sârbii din nordul Kosovo consideră că Belgradul, nu Pristina, este capitala lor. Aproximativ 3.700 de militari din contingentul NATO de menţinere a păcii sunt încă staționați în fosta provincie sârbă pentru a preveni violențele dintre etnicii albanezi și sârbi. Marţi, comandantul adjunct al KFOR a declarat că NATO nu poate exclude noi tensiuni în nord, pe măsură ce termenul limită se apropie şi că Alianţa este gata să majoreze numărul militarilor din Kosovo în cazul în care tensiunile în rândul minoritarilor sârbi ar izbucni din nou. „Primii Puşcaşi din Marea Britanie sunt aici ca rezervă strategică, ceea ce reprezintă o repetiție normală a intrării și integrării lor în operațiuni normale„, a spus colonelul Samulski, referindu-se la o unitate de infanterie britanică. Ofițerul american nu a oferit cifre concrete cu privire la numărul de trupe de rezervă sosite în Kosovo, dar a vorbit despre o unitate „de mărimea unui batalion”. Un batalion cuprinde de obicei între 500 și 1.000 de militari. Dl Samulski a spus că KFOR ar putea recurge și la rezerve din afara Kosovo./opopescu/dsirbu
REUTERS – 21 septembrie