MAGYAR NEMZET: România, „campioana” consumului redus de curent

România nu va putea respecta recomandarea Comisiei Europene referitoare la reducerea consumului de curent electric din simplul motiv că, în privinţa consumului, chiar şi la acest moment la vecinii din est se înregistrează cel mai mic consum pe cap de locuitor.

Potrivit datelor de la Agenţia Internaţională pentru Energie, în 2020 un cetăţean român a folosit în medie o energie electrică de 2,7 MWh. Consumul pe cap de locuitor din Ungaria este aproximativ cu 60% mai mare, cel din Bulgaria cu 80%. Chiar şi în Ucraina s-a înregistrat un consum mai mare – 2,8MWh. Pe primul loc se află Islanda cu 51 MWh, Norvegia consumă 23,3 MWh, dar şi consumul din Suedia şi Finlanda este uriaş datorită caracteristicilor geografice. La rândul lor şi fostele ţări socialiste folosesc mult mai multă energie electrică faţă de România: Ungaria – 4,4 MWh, Slovacia şi Bulgaria – câte 5 MWh, iar Cehia 6,3 MWh pe cap de locuitor – se menţionează în analiza publicată de cotidianul economic Ziarul Financiar.

Explicaţia privind consumul scăzut din România trebuie căutată în uriaşa diferenţă de dezvoltare dintre oraşe şi provincie.

În opinia expertului citat de cotidianul citat, în satele din România singurul consumator de energie electrică este doar frigiderul. După cum a menţionat Otilia Nuţu, „suntem mult mai rurali decât alţii, chiar dacă este greu de crezut. Din imaginea de ansamblu reiese şi faptul că tot mai există aproape 90.000 de gospodării din România care nu beneficiază de curent. După schimbarea din 1989 industria a folosit 95% din energia electrică, dar acest procent a scăzut mult în ultimele trei decenii astfel încât, chiar şi cu creşterea consumului din gospodării, se situează departe de media din UE.

Însă chiar şi consumul scăzut faţă de medie poate provoca probleme, mai ales că sistemul energetic al României este deosebit de vulnerabil şi dependent în mare măsură de condiţiile de mediu.

Astfel, în orele de prânz din 29 august consumul de energie electrică al ţării a fost de aproximativ 7.200 MW, în timp ce producţia internă era de doar 5.400 MW. Capacitatea încorporată a ţării depăşeşte 18.000 MW, astfel că nivelul de 5,400 MW se explică în opinia experţilor prin trei motive.

Cu câteva zile înainte unul din blocurile Centralei din Cernavodă a fost oprit din cauza unor lucrări de întreţinere, iar din cauza secetei şi hidrocentralele au lucrat cu o capacitate redusă. La toate acestea s-a adăugat şi lipsa vântului, ceea ce a dus la funcţionarea doar a 12 din cele 1.500 de turbine eoliene. Deci energia eoliană a produs doar 0,4% din producţia completă, deşi capacitatea încorporată a centralelor eoliene este de 3.000 MW, adică 16,5% din valoarea întreagă.

(Autor: Samu Csinta)

https://magyarnemzet.hu/gazdasag/2022/09/romania-az-alacsony-aramfogyasztas-bajnoka

Traducerea: Imola Stănescu

MAGYAR NEMZET (Ungaria), 21 septembrie 2022