Surse citate de ”Meduza” au anunţat că după ‘referendumuri’ (referendumuri organizate de Rusia în patru regiuni din Ucraina ocupate: Luhansk, Doneţk, Zaporijjia şi Herson, n.r.), bărbaților din Rusia, care se încadrează în vârsta pentru mobilizarea parţială, anunţată pe data de 21 septembrie, de preşedintele rus, Vladimir Putin, li se va interzice să părăsească ţara şi se mai presupune că vor putea să plece doar dacă vor avea un certificat eliberat de comisariatele militare. Autoritățile ruse urmează să închidă granițele pentru bărbații încadraţi în vârsta pentru mobilizare, a declarat pentru Meduza o sursă apropiată Administrației Prezidențiale a Federației Ruse. Potrivit acestei surse, data cea mai probabilă pentru introducerea interdicției respective este 28 septembrie. A doua sursă, apropiată tot de Administrația Prezidențială Rusă, a precizat că acest lucru se va întâmpla ‘după referendumurile’, care au loc în autoproclamatele republici populare Luhansk şi Doneţk și în teritoriile ocupate din regiunile Herson și Zaporijjia din Ucraina, care se vor încheia în seara zilei de 27 septembrie. Sursa a menționat că pentru a părăsi Rusia, bărbații ar trebui să obțină permisiunea de la comisariatele militare, ‘vize de ieșire’. ”Meduza” a anunţat şi anterior că granițele Rusiei vor fi deschise până la finalul ”referendumurilor” din 27 septembrie. Mobilizarea în Rusia a început pe 21 septembrie. Potrivit președintelui rus, Vladimir Putin, cei care se află în rezervă și au pregătire militară și experiență de luptă sunt supuși convocării. Pe portalul guvernamental ”Explain.rf” se specifică că ”în mod prioritar” sunt supuși mobilizării soldații și sergenții de până la 35 de ani, ofițerii şi subalternii lor, care au vârsta de până la 50 de ani, ofițerii superiori, care au vârsta de până la 55 de ani. După cum a mai anunţat Meduza recent, în Rusia soldații și sergenții sunt în rezervă până la ârsta de 50 de ani, iar generalii – până la 70 de ani. În cadrul mobilizării, Rusia urmează să recruteze 1,2 milioane de persoane, a declarat recent pentru ”Meduza” o sursă apropiată unuia dintre ministerele federale. Kremlinul însă neagă acest lucru.(www.meduza.io – 25 septembrie)/vdraguta/asalar