Bulgaria şi România au convenit asupra unui al treilea pod peste Dunăre, care va fi construit la Ruse – Giurgiu. În acest scop, între cele două ţări va fi semnat un acord, informează publicaţia „24 Ceasa”. Într-un alt document, vor fi reglementate angajamentele celor două state pentru implementarea proiectului „Fast Danube” şi crearea unei companii mixte care să gestioneze activităţile proiectului. Aceste lucruri au fost convenite de viceprim-miniştrii şi miniştrii transporturilor din Bulgaria şi România, Hristo Aleksiev, respectiv Sorin Grindeanu, în cadrul unei întâlniri la Bucureşti. Viceprim-ministrul Aleksiev se află în capitala României în calitate de şef al delegației bulgare la Conferinţa Plenipotenţiarilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor. Cele două acorduri cu sarcini clare şi termene-limită specifice pentru implementarea diferitelor etape vor fi semnate cât mai curând posibil. Hristo Aleksiev şi Sorin Grindeanu au susţinut că adâncirea şenalului navigabil al Dunării, construirea de noi poduri, legăturile de feribot şi îmbunătăţirea traversării punctelor de frontieră trebuie privite ca o prioritate strategică comună prin mai multe proiecte. Ministrul Aleksiev a mai discutat cu omologul său român problema modernizării tronsonului de cale ferată Craiova – Calafat, care este o continuare a liniei de cale ferată de la podul Vidin-Calafat pe teritoriul României. La mijlocul lunii octombrie, cei doi vicepremieri plănuiesc o întâlnire comună la Bruxelles, unde vor prezenta împreună un proiect de finanţare a următoarei etape a proiectului „Fast Danube” şi a celui de-al treilea pod peste Dunăre. Hristo Aleksiev şi Sorin Grindeanu şi-au confirmat dorinţa ca, în paralel cu acordul la care s-a ajuns privind cel de-al treilea pod, să lucreze şi la alte proiecte de construcţie de poduri între cele două ţări, conform acordului semnat în 2019.
(www.novini.bg – 27 septembrie)/ddaniela/ilapadat