Cu 200 de ani în urmă, la 27 septembrie 1822, arheologul şi orientalistul francez Jean- François Champollion descifra scrierea hieroglifică, sistemul antic egiptean de însemnări care, până atunci, rămăsese o necunoscută pentru absolut toţi cercetătorii care au cutezat să o descifreze.
* * * * *
Hieroglifele egiptene constituiau sistemul de scriere folosit în Egiptul Antic şi erau reprezentate de elemente logografice, silabice și alfabetice, însumând în total circa 1000 de caractere distincte.
Scrierea prin hieroglife a apărut din sistemele de simboluri proto-alfabetizate din Epoca de Bronz timpurie, în jurul secolului al XXXII-lea î.Hr., iar etapa descifrabilă se situa în secolul al XXVIII-lea î.Hr.
Hieroglifele erau utilizate în scrierea literaturii religioase pe papirus și lemn, iar scrierea hieratică și cea demotică de mai târziu aveau izvorul în scrierea hieroglifică.
În fapt, scrierea hieroglifică egipteană s-a aflat la originea majorităţii sistemelor de scriere ulterioare, fie că vorbim de scrierea chirilică, latină, de abjadul arab ori scrierea brahmică, aramaica, de pildă.
Folosirea scrierii hieroglifice s-a întins până în perioada persană și în cea ptolemeică.
Din nefericire, începând cu secolul al V-lea, în perioada de final a templelor păgâne, şi pe mai departe, în Evul Mediu și în epoca modernă timpurie, informaţiile despre scrierea hieroglifică au rămas necunoscute, toate izvoarele fiind pierdute.
* * * * *
Jean-François Champollion, sau Champollion cel Tânăr, cum a fost supranumit, s-a născut la Figeac, în zona Pirineilor, în Franţa, la 23 decembrie 1790.
Se spune că înainte de a rămâne însărcinată, mama lui, în vârstă de 47 de ani, suferea de reumatism, însă boala era atât de avansată încât nu-şi putea mişca articulaţiile, fiind imobilizată la pat.
Un vraci ar fi tratat-o cu ierburi şi masaje, prevestindu-i totodată că se va face bine şi va da viaţă unui băiat.
Aşa venea pe lume Jean François Champollion, cel care, peste ani, va descifra scrierea hieroglifică. Era fiul librarului Jaques Champollion și al doamnei Jeanne-Françoise Gualieu, fiind ultimul dintre cei șapte frați, dintre care doi au murit înainte de a se naște.
Copilul va avea de mic înclinaţii către studiu, fiind un autodidact remarcabil.
Astfel, la vârsta de cinci ani ştia deja să citească, după ce a descifrat singur literele dintr-o carte de rugăciuni, apoi, în adolescenţă, uimea de-a dreptul cu cunoştinţele sale de latină, greacă, arabă, siriană şi caldeeană, pe care le-a învăţat singur.
Îl va întâlni apoi pe călugărul Dom Raphael de Monachis, unul din participanţii la expediţiile lui Napoleon Bonaparte, de la care a aflat asemănările izbitoare dintre limba coptă, de care avea deja cunoştinţe, şi cea a Egiptului antic.
Va studia mai întâi în localitatea natală, apoi la Grenoble, unde, la vârsta de șaptesprezece ani, el a citit prefața lucrării „Egiptului sub faraoni” în fața membrilor Academiei, susținând că limba coptă derivă din vechea limbă egipteană, rezultatul pledoariei sale fiind alegerea unanimă ca membru al Academiei din Grenoble.
Și-a continuat studiile la Paris, până când a ajuns la o cunoaștere coptei, astfel încât să poată compune în acest limbaj.
Aici, va urma cursuri la Școala specială de limbi orientale („École spéciale des langues orientales”), astăzi „Institut national des langues et civilisations orientales”.
La vârsta de douăzeci de ani, vorbea fluent în şi mai multe limbi, sanscrită, persană și chineză, precum și unele dialecte antice.
La 10 iulie 1809, este numit profesor de istorie la Grenoble, iar în anul următor au apărut primele sale publicații, în care a susținut originea comună a scripturilor hieroglifice, hieratice și demotice, explicând în continuare că hieroglifele nu au doar un caracter simbolic, ci și unul fonetic.
Bazându-se puternic pe studiul aprofundat al limbii copte, a compus gramaticile celor două dialecte principale și un dicționar.
Îl va întâlni pe însuşi Napoleon Bonaparte, când acesta a trecut prin Grenoble în drum spre Paris și a avut ocazia să vorbească cu el despre studiile sale, fascinându-l de-a dreptul.
În anul 1818 s-a căsătorit cu Rosine Blanc, care îi va dărui unicul copil, pe Zoraide, născută în anul 1824.
La biblioteca din Grenoble, a avut ocazia să cerceteze papirusuri neînţelese, texte redactate hieroglific, aduse în Franţa de soldaţii lui Bonaparte. Realiza astfel cât de greu poate fi de descifrat o scriere necunoscută, exprimată într-o limbă străveche.
Întâmplarea a făcut să intre în posesia unui vestigiu istoric cu adevărat remarcabil: piatra de la Rosette, care purta pe ea texte cu mesaj religios, politic, diplomatic, militar şi civil, fiind inscripţionată în două limbi, iar unele pasaje în trei, din care nu lipsea limba greacă, pe care Champollion o cunoştea atât de bine.
Trebuie spus că Piatra din Rosetta este o aşa numită stelă egipteană, datând din anul 196 î.Hr., din timpul domniei regelui Ptolemeu al V-lea, din granit negru, are o formă aproximativ rectangulară, cu trei inscripții ale aceluiași text în trei limbi antice diferite, hieroglifică, demotică și greacă. Din partea superioară, cea care conține inscripția hieroglifică, lipsește o parte.
A fost descoperită în anul 1799, în orașul egiptean Rosetta, situat în delta Nilului, în apropierea Mării Mediterane, în timpul expediției franceze conduse de generalul Napoleon Bonaparte. Stela a fost descoperită în timpul lucrărilor la un fort, în fundația unei vechi cetăți arabe, unde fusese folosită ca material de construcție. Descoperirea este atribuită lui Pierre-Francois Bouchard, ofițer-inginer de geniu din armata franceză.
Folosind inscripțiile pietrei din Rosetta, Jean-François Champollion a reușit, la 14 septembrie 1822, să stabilească o metodă de traducere a scrierii hieroglifice.
La 27 septembrie 1822, prezenta la Academia de Litere şi Arte din Paris un text de opt pagini cu întreaga sa descoperire şi în scurt timp avea să se afirme ca una din personalităţile cele mai de vază ale Europei. El a prezentat atunci tabelul de corespondență dintre semnele scripturilor din hieroglif, demotică și greacă, iar prin sistemul experimentat pe cartușe, copiat de artiști din monumentele faraonilor antici din Egipt, el a putut demonstra că este capabil să traducă numele lui Ramses și Thutmose.
În anul 1823, împreună cu prietenul său Jean Joseph Dubois, a început publicarea Panteonului egiptean, în cincisprezece volume, acţiune finalizată în 1831.
În 1824 și-a prezentat relatarea despre sistemul hieroglific al vechilor egipteni, deschizând ușile egiptologiei științifice. Champollion vorbea despre numele zeilor și faraonilor egipteni, expunând organizarea generală a scrierii egiptene în semne fonetice și ideografice.
În această perioadă a obținut patronajul regelui pentru a merge în Italia pentru a examina diverse colecții ale muzeelor precum cele din Torino, Livorno, Florența, Napoli și Roma – la Biblioteca Apostolică a Vaticanului.
În anul 1826, este numit curator al colecţiei de valori egiptene de la Luvru, iar statul francez i-a oferit fonduri nelimitate pentru cercetările pe care dorea sa le continue în Orient.
Între anii 1828 și 1830, va participa la o misiune științifică franco-italiană în Egipt, împreună cu Ippolito Rosellini, de unde a adus o cantitate imensă de note, traduceri, texte și alte materiale.
În culmea gloriei, Jean-François Champollion moare la doar 41 de ani, la 4 martie 1832, cauzele morţii rămânând neelucidate pe deplin. Îşi găseşte odihna veşnică în cimitirul Père-Lachaise din Paris.
În onoarea lui Champollion, numele său a fost atribuit unui crater de pe suprafața Lunii și unor școli din Grenoble, Figeac, Dijon, Lattes și Albi.
La 19 decembrie 1986, este inaugurat la Figeac Muzeul Champollion care, pe lângă viața și operele egiptologului, permite refacerea istoriei scrisului.
Pentru cinstirea memoriei lui, a fost instalată pe un piedestal, în orasul natal Figeac, o copie fidelă a pietrei de la Rosette.
În iunie 2021, un nou muzeu dedicat vieţii lui Jean- François Champollion, descifrator al hieroglifelor şi părinte al egiptologiei moderne, a fost inaugurat în casa familiei sale de lângă Grenoble, în sud-estul Franţei. Muzeul insistă asupra universului familial al tânărului Jean- François (1790-1832) şi asupra „rolului fondator” al lui în descoperirile majore ale fratelui său mai mic. Unele obiecte aduse din colecţiile Departamentului de Antichităţi Egiptene de la Luvru amintesc că Champollion, „conştient că face cunoscută lumii şi Parisului o nouă civilizaţie”, a fost proiectantul, în 1826, al primelor camere dedicate Egiptului Antic la Luvru.
