Alegerile generale din Italia eclipsează temporar războiul din Ucraina în paginile presei internaționale, în vreme ce protestele din Iran capătă mai multă vizibilitate după intensificarea violenței în țară și extinderea manifestațiilor în diaspora.
Cotidianul italian Avvenire rezumă rezultatul alegerilor generale din Italia: „un câștigător clar, un semi-învingător și doi mari perdanți”. Giorgia Meloni și partidul ei, Fratelli d’Italia (FdI), au câștigat detașat cu aproximativ 26% din voturi. Semi-victoria îi aparține lui Giuseppe Conte și Mişcării 5 Stele (M5S), care, cu 15%, au depășit considerabil estimările sondajelor – deși și-au pierdut jumătate din alegători. Cei doi învinși sunt Enrico Letta, liderul Partidului Democrat, și Matteo Salvini, șeful Ligii. PD pentru că n-a reușit să treacă pragul de 20%, iar Liga fiindcă a pierdut voturi față de 2018 și totodată conducerea guvernului în favoarea FdI. „Nici Silvio Berlusconi nu poate jubila, văzând scăderea clară a adeziunilor”, de la 14% în 2018 la 8%. Euronews remarcă absenteismul neobișnuit pentru Italia, cu o prezență la vot de 64%. Conform unui studiu din 2021, „pe o scară de la 0 la 10 interesul italienilor pentru partidele politice se opreşte la 3,3”. În urma victoriei sale, observă agenția Ansa, Meloni a ținut un discurs „scurt, hotărât sobru, cu tonuri calme, fără fraze retorice şi triumfale, în care a lansat un mesaj de conciliere națională”: „A sosit momentul în care italienii vor putea avea un guvern format după indicațiile lor. Acum, situația Italiei, a UE, are nevoie de contribuția tuturor. De mâine trebuie să ne dovedim valoarea”. The Financial Times apreciază că „coaliția condusă de Meloni împreună cu Salvini și Berlusconi și-a adjudecat peste 43% din voturi, suficiente pentru a avea o majoritate parlamentară confortabilă”. Revista britanică The Economist consideră că „pe lângă Meloni, principalul învingător a fost populismul – la fel ca în 2018”, referindu-se la succesul neașteptat al M5S. Acesta ar putea fi explicat de faptul că Giuseppe Conte a reușit să mobilizeze la vot o parte din indecișii din sudul sărac al Italiei. Le Monde scrie că „Europa nu poate decât lua act de victoria Giorgiei Meloni, mizând pe capacitatea sistemului politic italian de a găsi, ca întotdeauna, compromisurile necesare pentru a estompa radicalismul exprimat la alegeri. E interesul noii majorităţii italiene să dea dovadă de pragmatism pentru a respecta votul alegătorilor, ţinând cont și de responsabilităţile care-i revin Italiei în cadrul proiectului european”. Revista americană Foreign Policy nu crede că noul guvern va putea adopta măsuri prea radicale, din cauza „birocrației tehnocrate adânc înrădăcinate”. Grăitor e exemplul ministrului educației numit de M5S în 2018: „a privit neputincios cum, încet dar sigur, birocrații au preluat frâiele [și] fiecare tentativă a sa de a implementa reforme a fost amendată, tergiversată ori lichidată discret”. N-a reușit să implementeze nici măcar o singură promisiune electorală și și-a dat demisia după patru luni. O opinie similară are și The Atlantic, care vede în politica italiană o succesiune de valuri populiste care eșuează cu consecvență. „Victoria lui Meloni are mai puțin de-a face cu nostalgia pentru trecutul fascist și mai mult cu furia provocată de prezentul precar al țării.” Și, tocmai de aceea, „popularitatea lui Meloni s-ar putea disipa curând, după ce-și va fi asumat răspunderea guvernării”. Și The New York Times ne asigură că „Nu, Italia nu e pe cale să devină o autocrație”. „Cu toată retorica radicală și extremismul istoric al partidului ei, realitatea e că [Meloni] nu va putea guverna în circumstanțe alese de ea. Constrânsă de UE și de sistemul politic italian, Meloni nu va avea mult spațiu de manevră. Ea nu poate transforma Roma în Budapesta nici măcar dacă ar vrea.” În fine, săptămânalul german Der Spiegel constată că marea problemă a Italiei constă în două clivaje sociale profunde. Unul e „polarizarea extremă” dintre stânga și dreapta care face dialogul și compromisul „aproape imposibile”. Și „falia poate și mai mare este între politică și acea parte a societății complet detașată de politică. Ce mai mare tabără politică a Italiei o reprezintă de duminică aceia care nu votează”.
Un alt populist de dreapta amenință să submineze solidaritatea europeană cu Ucraina. Conform publicației ungare Hirado, Viktor Orbán intenționează să convoace o consultare națională privind sancțiunile UE contra Rusiei: „UE acuză adesea Ungaria de încălcarea valorilor europene, iar principala valoare europeană e democrația. Or sancțiunile nu au fost adoptate democratic, ci au fost decise de birocrații de la Bruxelles și elitele europene.” Portalul european Politico sesizează că nici măcar Germania și Franța, „cea mai puternică economie și cea mai puternică armată de pe continent”, nu se ridică încă la nivelul provocării ruse. Încă de la începutul războiului, în cazul amândurora, faptele nu sunt pe potriva vorbelor: Germania „tergiversează” livrarea de echipamente militare, iar Franța își „limitează deliberat asistența, în speranța de a juca rolul unui arbitru neutru când împușcăturile vor înceta”. Despre situația mobilizării din Rusia informează site-ul independent Meduza: „surse apropiate administrației prezidențiale ruse au declarat că bărbaților ruşi încadraţi în vârsta pentru mobilizare li se va interzice să părăsească Rusia începând din 28 septembrie”. Totodată „cenzura militară a fost introdusă în Rusia; Meduza, precum și alte publicaţii ruse de opoziţie au fost blocate, dar continuăm să ne desfăşurăm activitatea”. Agenția ucraineană Ukrinform transmite că „în peninsula Crimeea administrația de ocupație a mobilizat 60.000 de oameni în armata rusă”, citând Centrul de Resurse al Tătarilor din Crimeea. Publicația spaniolă 20 Minutos precizează că efortul rus de război e sprijinit și de propaganda religioasă: „Șeful Bisericii Ortodoxe din Rusia, Patriarhul Kirill, a spus duminică că sacrificiul «în îndeplinirea serviciului militar» în războiul din Ucraina «spală toate păcatele»”. Kirill „i-a comparat pe cei mobilizați cu Iisus Hristos, sacrificându-se odată cu moartea lor în război”. Riscurile presupuse de războiul lui Putin sunt comentate tranșant de un expert militar bulgar pentru publicația Mediapool: „Scopul războiului, din perspectiva lui Putin, e extrem de neclar. Rusia nu poate câștiga acest război, dar nu știm ce nebunie poate comite Putin. Acesta e cel mai mare risc. Mobilizarea anunțată are ca scop zdrobirea în continuare a oamenilor din Rusia. Toți nemulțumiții vor fi fie trimiși pe front să moară, fie în închisori, fie vor fi forțați să devină dezertori, exilați în străinătate”. Ziarul francez Le Point relatează că „SUA au cerut Rusiei, pe canale private, să pună capăt retoricii despre amenințarea nucleară în războiul din Ucraina, o armă a cărei utilizare ar avea consecințe «catastrofale»”. „Avem capacitatea de a vorbi direct la nivel înalt, de a le spune clar care e mesajul nostru și de a-l auzi pe al lor. Acest lucru s-a întâmplat frecvent în ultimele luni, ba chiar în ultimele zile”, a precizat Casa Albă. The Financial Times apreciază că Putin „încearcă să intimideze țările occidentale, dar concomitent el este disperat și încolțit”. Războiul a ajuns acum „într-un punct care era deopotrivă dorit și temut” de decidenții vestici. Succesul ucrainenilor îl determină pe Putin să recurgă iar la șantajul nuclear. „Putin e încolțit. El este de asemenea imoral și nesăbuit. Utilizarea armei nucleare clar nu este prima lui opțiune. Dar ar putea fi ultima lui aruncare a zarului – dacă alternativa ar fi umilirea și înfrângerea.”
UE consideră „nejustificată și inacceptabilă” folosirea fără discernământ a violenței împotriva protestatarilor din Iran după moartea lui Mahsa Amini, violenţă care a provocat peste 40 de morți și sute de arestaţi, și a cerut să înceteze „imediat” represiunea violentă, scrie publicația spaniolă Cope. The Washington Post apreciază că „e prematur încă să evaluezi dacă protestele pot schimba semnificativ politica din Iran sau dacă nu sunt decât o nouă fisură în edificiul unui regim putred. Dar o concluzie poate fi trasă deja: moartea lui Amini și reacția societății iraniene la ea trebuie să transforme permanent modul în care interacționează lumea exterioară cu oficialii iranieni”. The Guardian observă că „în ultimii ani regimul iranian a dezvoltat un sistem sofisticat de supraveghere care trece dincolo de măsurile convenționale de cenzură a internetului”. Există o rețea națională de internet care funcționează în paralel cu cea globală, ultima putând fi blocată în orice moment de stat fără a fi afectate servicii publice vitale. În plus, s-au introdus cărți de identitate biometrice care „îi permit regimului identificarea protestatarilor în câteva secunde, cu ajutorul camerelor de supraveghere instalate în toată țara”. O analiză a postului public irlandez RTE arată că mișcarea de protest din Iran s-a transformat, trecând de la urmărirea unor obiective revoluționare prin mijloace reformiste în urmă cu două decenii la acțiuni radicale în stradă. „În ultimul deceniu atracția reformismului s-a disipat, pe măsură ce statul a devenit tot mai autoritar. O nouă generație a intrat în politică și tot ce cunoaște ea e acest stat mai represiv, care nu îi lasă altă opțiune în afară de protestele radicale”. Un editorial de pe site-ul televiziunii Al Arabiya din Dubai consideră că „reapariția protestelor arată că statul e în criză și că protestele antiguvernamentale sunt o boală cronică ce-i macină trupul tot mai slab. În ultimele două decenii n-a existat nici măcar un an în care oamenii să nu iasă în stradă împotriva conducerii. Cauza fundamentală rezidă în incapacitatea conducerii iraniene de a gestiona realitatea în curs de schimbare din rândul tinerilor, ceea ce amenință sustenabilitatea regimului.” Protestele se extind și în afara Iranului. Reuters relatează că sute de femei au manifestat în solidaritate cu femeile iraniene în nordul Siriei, în regiunile controlate de kurzi, unele dintre ele tăindu-și părul sau arzând voaluri. Un protest mai mic a fost semnalat și în Kurdistanul irakian. Proteste mult mai mari au avut loc duminică la Paris și Londra, informează Al Jazeera. În ambele capitale manifestanții au încercat să ia cu asalt ambasada iraniană, rezultând ciocniri cu poliția. Televiziunea canadiană CBC transmite că și la Ottawa au ieșit în stradă aproximativ o mie de oameni. O protestatară a declarat că „Republica Islamică a Iranului reprezintă un risc pentru întreaga lume. Este un virus care începe în Iran, dar nu rămâne în Iran. Apărăm viitorul lumii. Nu vom rămâne tăcuți în fața niciunui dictator, a niciunei religii”.
Andrei Suba, RADOR
