Turismul Interbelic Românesc

Context

Promovarea externă a reprezentat un deziderat major pentru Regatul României în perioada dintre cele două războaie mondiale, datorită interesului ridicat al mediului politic de a populariza imaginea țării în Occident.

Fără a avea legătură cu partea scrisă a culturii, turismul reprezintă un element cultural vizual în primul rând, cu efecte benefice asupra publicului, inclusiv în plan spiritual. Pe de altă parte, turismul reprezenta și o modalitate de propagandă destul de firav dezvoltată în epocă, din cauza  unor bariere de mentalitate a acelor vremuri.

Pentru a putea înțelege turismul interbelic este nevoie de o „călătorie” în epocă.

Apariția turismului în perioada interbelică

Pentru a atrage “vizitatori” numeroși,  mediul politic realizează că este nevoie să înființeze organizații care să gestioneze problemele specifice, referitoare la hoteluri, curățenie, oferte și promovare.  Propunerea lui Emil Racoviţă de a se organiza o instituţie de stat a turismului s-a materializat în anul 1926, când s-a fondat Oficiul Naţional de Turism (ONT). Însă, abia la 4 ianuarie 1936 această organizație a căpătat un statut important.  Promovarea turismului românesc nu a fost făcută prin intermediul unor  “oficii”  deschise în exterior și nici prin intermediul unor institute culturale, întrucât ele nu existau. Modalitățile de promovare erau expozițiile internaționale, distribuire de flyere și trimiterea unor albume fotografice prin intermediul misiunilor diplomatice sau asociațiilor de prietenie.

Din anul 1867 şi până la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, România a participat la 14 expoziţii universale şi internaţionale, iar în perioada interbelică – la expoziţiile de la Barcelona, Bruxelles, Paris şi New York. Încep să apară și expozițiile specifice unor laturi economice și culturale, precum expoziția de pielărie, expoziția de turism, și expoziții culturale, care nu au fost întotdeauna internaționale, întrucât s-au bucurat de prezența doar a țărilor europene sau chiar și extra-europene.  La expoziția universală din 1929, Nicolae Iorga nota:

„Seara, elecricitatea-și face vrăjile. Ea înfige stâlpii roșii cari

rivalizează cu splendorile de aramă ale apusului mediteranean; ea dă viață

veșmintelor de zăpadă ale unei nimfe pierdute în valul țâșnirilor de ape și

aruncă asupra orașului vast, asupra mării largi, parcă asupra muncii

omenești întregi, resumate aici, largi raze de proiectori ca o binecuvântare” (Bălăican , Pauli,  apud Iorga, 1930, p20).

Tematica cu care Regatul României a promovat turistic țara a fost concentrată pe tradiții și cultura satului. De exemplu, la Expoziția Internațională de la Barcelona, edificiul prezentat a fost o clădire tip casă țărănească de lemn, lucrată la București și montată la Barcelona. Pentru construcția sa, arhitectul Duiliu Marcu s-a servit de toate tipurile arhitecturii țărănești, armonizându-le cu mult gust (Bălăican, Pauli, 2020, p23).

Principala instituție care s-a ocupat de organizarea materialelor de propagandă a fost Direcția presei, care primea materiale expediate de Oficiul pentru turism. Mai departe, aceste materiale erau pregătite și expediate către misiunile diplomatice.  Ulterior, la Expoziția Internațională din 1935,   pavilionul României a avut secţiuni de: artă veche, religioasă şi ţărănească, pictură, standul cărţii şi al Fundaţiilor Regale; economică: mostre agricole, forestiere, petroliere şi de servicii de transport, imagini (diapozitive) cu atracții turistice.

Atracțiile turistice

În perioada interbelică, România miza pe litoralul românesc, muntele și turismul terapeutic, Băile Herculane.  În perioada interbelică, litoralul avea 412 km și se desfășura între Bugazu (la ieșirea în mare a limanului Nistrului, azi în Ucraina) și Ecrene sau Ecrina de azi, în Bulgaria, la nord de Varna, cuprinzând atunci coasta Bugeacului şi cea a Cadrilaterului (cu Capul Caliacra și „Coasta de Argint”, între acesta și Balcic), precum și Insula Şerpilor.

În anul 1934 apare primul hotel, de fapt o vilă mare, iar anul următor este inaugurat Cazinoul. Primul hotel în adevăratul sens, a fost Rex (Regele) inaugurat în 1936. Abia după 20 de ani încep să fie contruite și hotelurile-bloc, primele fiind hotelul Parc și cel numit atunci Bucureşti.

Eforie Sud este prima stațiune de pe litoralul românesc, înființată de Ioan Movilă, un boier din părțile Moldovei, la 1899, atunci când s-a pus piatra de temelie a hotelului Movilă.

Principala modalitate de transport au fost căile ferate care au cunoscut un proces de dezvoltare constant. Un exemplu este reprezentat de calea ferată Constanța-Mangalia.

O altă latură a turismului interbelic au fost sporturile de iarnă, care au fost și ele intens promovate. În acea perioadă se schia folosind echipamente din lemn. Principala atracție a fost Valea Prahovei. În 1920 a apare primul curs de învățare organizată a schiului, iar din 1924 se trece la un nivel superior: se constituie, la nivel național, „Comisia Centrală de Schi”, care susținea practicarea acestui sport și de către fem (FRSB de astazi). Și distracțiile cu săniuțele pe pârtii erau promovate și foarte la modă.

Turismul terapeutic presupunea călătoria până în stațiunile terapeutice, precum Băile Herculane, care au fost preluate de la stăpânirea Austro-Ungară, în urma Primului Război Mondial. Unul dintre hotelurile cele mai cunoscute a fost  hotelul Franz Iosif, fost Ferdinand, inaugurat în 1862, construit într-un stil baroc ardelenesc. Revistele de turism trimise peste granițe conțineau inclusiv mențiuni despre Băile Herculane și regimul hotelier de care străinii se puteau bucura.

Prețurile pentru camere variau, în funcție de loc și confort. De exemplu, turiștii care vizitau Aradul în anul 1934, aveau de plătit 350 de lei pentru un apartament cu salon, dormitor și baie, pentru o zi de cazare la „Hotel Central”. Pentru cei mai puțin pretențioși, se găseau camere, dar fără baie, la 100 de lei la „Cornul Vânătorului”. Turiștii care vizitau litoralul românesc se puteau caza la Constanța,  unde existau mai multe hoteluri, precum „Regina”, „Bulevard”, „Central”, „Elita” sau „Grand”. Prețurile porneau de la 110  lei,  pentru camerele fără baie, ajungând până la 220 de lei pentru camerele cu baie, la care se adăugau mai multe costuri suplimentare pentru lumină (10 lei) sau un pat în plus (50 de lei). În Chișinău, turiștii se puteam caza la „Hotel Palas” sau la „Hotel Londra” cu 140-180 de lei.

În București, prețurile ajungeau la 800 de lei pentru o zi de cazare la hoteluri celebre în întreaga lume, precum „Athénée Palace” sau „ Grand”. (Autor: Alexandru Balaci)

Bibliografie

Turismul românesc în perioada interbelică. Cât costa o cameră pe litoral, la Târgu Jiu sau în Micul Paris, în 1934

http://www.romania-actualitati.ro/litoralul_romanesc_interbelic-129901

http://revista.biblacad.ro/wp-content/uploads/2020/03/2019_4_2_3.pdf

https://adevarul.ro/stiri-locale/constanta/foto-cum-era-promovata-romania-in-perioada-2003542.html#gal=4cb361af-4869-4c44-82d3-cd4e399ee690&gal_i=3&gal_fs=0

Literatură de specialitate

Claudiu Alexandru Vitarnoș, Imaginea României prin turism, târguri şi expoziţii universale, în perioada interbelică, Editura Mica Valahie, București.