România este țara invitată de onoare la cea de a 65-a ediție a Târgului Internațional de Carte de la Belgrad, unul dintre cele mai mari evenimente de acest gen din sud-estul Europei. Până vineri, peste 30 de evenimente la care participă scriitori, editori, traducători, jurnalişti culturali și profesori universitari din ambele țări, vor avea loc cu ocazia târgului internațional. În centrul atenției vor fi aparițiile din ultimii ani din literatura română în limba sârbă, traduceri care aparțin celor mai cunoscuți scriitori români ai momentului, dar și din autori clasici, volume de istorie sau lingvistică. Cel mai iubit poet român în Serbia, Nichita Stănescu, va fi figura centrală a conceptului grafic al prezenței României la Belgrad și va fi evocat într-un eveniment intitulat „Belgradul în cinci prieteni. Prietenul meu, Nichita”, organizat în colaborare cu Asociația Scriitorilor din Serbia, editura Filip Visnjic și Muzeul Național al Literaturii Române.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 septembrie)/rpatulea/ilapadat