Bulgaria a votat şi a ales şapte partide care vor face parte cu siguranţă din cea a 48-a Adunare Naţională şi unul aflat aproape de pragul de 4% necesar pentru a intra în noul legislativ. Acestea sunt rezultatele exit-poll-ului realizat de Agenţia Gallup International Balkan, partener al postului naţional de radio BNR din Bulgaria la acest scrutin. Potrivit exit-poll-ului, coaliţia GERB-Uniunea Forţelor Democrate a câştigat scrutinul cu 24,7% din voturi, diferenţa faţă de cel de-al doilea partid clasat, „Continuăm Schimbarea” (18,8%), fiind de 5,7%. Pe locul al treilea se află partidul minorităţii turce, Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi, cu 14,6%. Coaliţia „Partidul Socialist Bulgar pentru Bulgaria” este cea de-a patra formaţiune politică din noul parlament bulgar, cu 10,8%. Pentru partidul „Văzrajdane” (Renaştere, n.r.) care se află pe cel de-al cincilea loc au votat 10,2% dintre alegătorii bulgari. Sprijinul pentru „Bulgaria Democrată” este de 7,4%, acesta clasându-se pe cel de-al şaselea loc. Ultimul, cel de-al şaptelea partid cu reprezentare în următorul legislativ, este „Există un Astfel de Popor” – 4,6%. La limită pentru a intra în noul parlament se află partidul fostului premier interimar, Stefan Ianev, „Ascensiune Bulgară” cu 4%. Sub pragul necesar de 4% rămân „Ridică-te, Bulgaria!” (1,2%) şi VMRO (0,9%). Prezenţa la vot a fost relativ slabă – 35,3%, la orele 19:00.(www.bnr.bg – 2 octombrie)/ddaniela/dsirbu