Context
Pe data de 3/15 octombrie 1893, s-a născut la Sinaia, principele Carol de Hohenzollern-Sigmarigen, viitorul rege al României între 1930-1940.
După moartea lui Ferdinand I, în vara anului 1927, Carol al II-lea se răzgândeşte privind renunţarea la tron. Viitorul rege era deja înconjurat de o camarilă formată din personaje considerate de mulţi oameni politici români păguboasă şi neavenită, cu o rea influenţă. În țară, existau tabere pro și contra revenirii regelui pe tron, dar argumentul decisiv în această privință a venit din prezența instabilității economice și incapacitatea Regenței de a rezolva aceste probleme. ”Chestiunea Carol” câştigă însă tot mai mulţi adepţi în ţară. Virgil Madgearu, generalul Racoviţă şi reputatul istoric şi academician român Nicolae Iorga erau cei mai aprigi susţinători ai anulării documentului din 1926 şi a reîntoarcerii în ţară a lui Carol al II-lea. Inclusiv Iuliu Maniu, care s-a împotrivit revenirii lui Carol pe tron, într-un final a decis însă să-și concentreze sprijinul pentru Carol.
Iorga cataloga drept monstruoasă înlăturarea lui Carol de la tron, în urma unor momente pe care le considera de rătăcire şi preciza că actul din 1926 nu are putere de lege. În plus, ca specialist în istorie, argumenta că niciodată regenţele nu au avut o soartă prea bună. Într-un final, Parlamentul a anulat actul din 1926, iar la începutul lui iunie 1930, Carol al II-lea s-a putut întoarce în România să-şi preia tronul. La 6 iunie 1930, prinţul Carol a revenit în ţară de la Paris, cu avionul. Revenirea sa pe tron a fost sprijinită de Partidul Naţional Ţărănesc, respectiv de Iuliu Maniu, în dubla sa calitate de şef de guvern şi de partid, cu unele condiţii, între care renunţarea la concubinajul cu Elena Lupescu şi refacerea mariajului desfăcut în 1928, din iniţiativa principesei Elena.
Reformele culturale
Carol al II-lea a fost tutorele Fundaţiei care-i poartă numele. Această organizaţie a susţinut o serie de proiecte culturale. În perioada respectivă apare şi una dintre cele mai importante publicaţii culturale din istoria ţării – „Revista Fundaţiilor Regale“.
În timpul perioadei carliste au publicat numeroase personalități ale culturii române, precum: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Liviu Rebreanu, George Călinescu, Geo Bogza, Tudor Muşatescu, Mircea Eliade,G. Ibrăileanu, Gib. Mihăescu , Camil Petrescu, Mihail Sadoveanu, G. Bacovia, Mihai Sebastian, Eugen Ionescu și Constantin Noica. Cultura a beneficiat de fonduri importante în timpul domniei lui Carol al II-lea. Au fost alocate sume mari de bani Academiei Române. În acest context, a fost realizată o cruce la mormântul lui Nicolae Bălcescu din străinătate şi s-a construit o aripa a Bibliotecii Academiei. În iunie 1937, în preziua aniversării Restauraţiei, se inaugura noul pavilion construit al Bibliotecii Academiei; după câteva zile, odată cu instituirea Fondului Cultural Regele Carol al II-lea.
Aportul său cultural a putut fi văzut și la nivel internațional, prin intermediul dorinței constante ca România să joace un rol cultural important în Est, dar și în Vest. În cadrul Expoziției Universale din 1937, de la Paris, a fost alocată un sumă record pentru bugetul României din acel moment, având ca obiectiv susținerea lui Carol să ocupe un loc cât mai sus în clasamentul internațional. Pentru această expoziție a fost ales comisar general Dimitrie Gusti, iar pavilionul naţional al României a fost opera arhitectului Duiliu Marcu, arhitect apropiat Regelui Carol II. Construit în stil sobru, din marmură de Ruschiţa, Pavilionul prezenta o faţadă cu arcade, iar intrarea principală era străjuită de un arc înalt de 22 de metri. Frescele din interior, ca şi decoraţia, reproduceau în diferite variante istoria naţională. În gradină se găseau câteva basoreliefuri evocând începuturile şi originea poporului român. În încăperile Pavilionului erau expuse personaje ale basmelor româneşti, precum şi o serie de fotografii ale bisericilor din lemn din Maramureş. În holul de onoare a fost amplasată statuia în mărime naturală a Regelui Carol II. Subsolul a fost conceput ca un adevărat muzeu al vânătorii şi turismului. La parter a fost instalată secţiunea economică, iar etajul al treilea a fost rezervat galeriei de artă.
Reformele sale culturale au încurajat industria care nu exista într-o proporție ridicată în acele timpuri, astfel că, el, Carol a început o campanie de industrializare a țării, făcută cu concursul membrilor unei grupări pe care istoricii spun că îi răsplătea cu contracte cu statul. Lângă Parcul Național Carol al II-lea, a luat ființă Muzeul Satului, în 1936. Au existat și alte edificii care au cunoscut grija specială a suveranului și a unor apropiați colaboratori, cum ar fi ing. Nicolae Caranfil. Tot atunci, Institutul Urbanistic al României a pregătit proiectul niciodată realizat, al așa-numitului „Plan director de sistematizare”, în 1934, conceput de o echipă de arhitecți alcătuită din Duiliu Marcu, G.M. Cantacuzino, Ionel Davidescu, Roger Bolomey.
Cu toate că în anii ’30 ai perioadei dintre cele două războaie, Bucureștiul s-a îmbogățit cu edificii moderne de stil internațional de tip Blockhaus pe câteva artere (bulevardele actuale I.C. Brătianu, Gh. Magheru), teoretizările unor cunoscuți arhitecți se făceau pe marginea unui utopic „stil Carol al II-lea”, niciodată închegat. Aceste teoretizări erau îndreptate împotriva „falsului occidentalism”, a unui „internaționalism deformant și fără suflet”, a „servilei pastișerii” a stilului american – paradoxal, chiar a celui ce se întrupa atunci în clădiri bucureștene –, reprezentând „goliciunea aridă a unei geometrii simpliste care dezorientează judecata” și creează „o mentalitate de heimatlos, cum menționau diverși oameni de epocă. Aceste citate provin dintr-un memoriu adresat Academiei Române, în 1938, de către arhitectul Petre Antonescu.
Acesta din urma a fost discipolul lui Ion Mincu, fiind autorului mai multor edificii precum clădirea Institutului Cultural Român, Arcul de Triumf, Primăria Capitalei, Palatul Kretzulescu, fosta Bancă Marmorosch-Blank, Facultatea de Drept, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” și Accademia di Romania din Roma. Arhitectul datează planurile acestei clădiri între anii 1900-1916.
Continuitatea în arhitectura culturală
Într-o caracteristică proprie stilului arhitectural pe care istoriografia îl denumește carlist, nu datorită faptului că a reprezentat un stil nou, ci pentru că politica de construcție și modernizare a Bucureștiului i-a determinat pe oameni să atribuie stilul arhitectonic regelui.
Arhitectul academician Duiliu Marcu le spunea colegilor din ilustrul for:„Căci noi trebuie să ajungem la convingerea că stilul Carol al II-lea, care va lua ființă în istoria artelor românești, nu va fi un stil de trei hotare pripășit pe la noi, ci ramura cea mai frumoasă de trunchiul culturii românești… la noi unde ideea națională se contopește cu tradiția nedespărțită a ideii monarhice, această epocală înfăptuire trebuie să revină spiritului providențial adânc înțelegător și dinamic, al adevăratului nostru om nou. Regele Carol al II-lea, care a vegheat și a încurajat răbdător începuturile operei de curățire și îndreptare, iar când ceasul a sunat, el a pus pază spiritelor rele rătăcite ori greșite și dezlegându-ne, ne-a dăruit așezământul nou pe care zilnic îl întărește și-l organizează potrivit realităților și aspirațiilor românești”.
„Azi, sub impulsurile Marelui Îndrumător, M.S. Regele Carol al II-lea, reluăm în toate și peste tot, firul de aur al continuității. Căutăm în trecut tot ceia ce a constituit putere de existență, de rezistență și de crescândă dezvoltare a neamului românesc, spre a trage și folosi învățămintele pentru viitor… Iată temeiurile artistice ale Renașterii Naționale în artă și mai ales în arhitectură. Cât privește celelalte temeiuri de ordin ideologic, arhitecții sunt recunoscători Marelui Arhitect al Restaurării și Renașterii Naționale, care a adunat într-un singur front toate energiile națiunii și care superveghează din postul de comandă supremă, înfăptuirea marei opere de ridicare a neamului românesc, la înălțimea cuvenită puterei sale de muncă și însușirilor cu care a fost dăruit de Dumnezeu”, după cum relata Duiliu Marcu.
(Autor: Alexandru Balaci)
Bibliografie
https://historia.ro/sectiune/general/despre-stilul-carol-al-ii-lea-573960.html
https://historia.ro/sectiune/general/cum-a-invins-carol-al-ii-lea-clasa-politica-585383.html
https://adevarul.ro/stiri-locale/botosani/cum-a-ajuns-carol-al-ii-lea-regele-romaniei-a-2069825.html
https://adevarul.ro/stiri-locale/targu-jiu/proiectele-mai-putin-cunoscute-ale-lui-carol-al-1709607.html
www.radioromaniacultural.ro/documentar-66-de-ani-de-la-moartea-regelui-carol-al-ii-lea/
https://www.mae.ro/node/1855
https://www.rri.ro/ro_ro/regele_carol_al_ii_lea-2624725
https://www.icr.ro/pagini/istoricul-cladirii-din-aleea-alexandru-38-sediul-icr
