„În privinţa migraţiei ilegale situaţia este tot mai gravă, datele şi faptele sunt tot mai alarmante şi, totuşi, nu se acordă o atenţie suficientă acestei probleme”, a declarat luni, la Budapesta, premierul ungar.
Viktor Orbán a avut o întrevedere la Budapesta cu cancelarul austriac şi cu preşedintele sârb. La o conferinţă de presă comună, susţinută după această întâlnire, premierul ungar a subliniat: Aceasta este prima întâlnire de deschidere a unei serii mai lungi de întâlniri. Cu acest prilej s-au întâlnit conducătorii a trei ţări care sunt cel mai grav afectate de problema migraţiei, „toate cele trei ţări suferă din cauza migraţiei ilegale”. Premierul a mai precizat: „Cele trei ţări nu apără doar propriile lor graniţe, ci apără întreaga Europă. Ungaria îndeplineşte obligaţiile care decurg din apartenența sa la Spaţiul Schengen, însă interesul ţării şi al întregii Europe ar fi dacă linia de apărare ar fi împinsă cât mai spre sud. Acum, linia principală de apărare este granița sârbo-ungară şi interesul tuturor este ca această linie să ajungă mai la sud”./rganciu/ilapadat
(MTI – 3 octombrie)