Poetul Mihai Eminescu comemorat la Apateu (Korroszegapati), în Ungaria

 

 

În ziua de duminică, 2 octombrie 2022, marele poet român Mihai Eminescu a fost comemorat în Ungaria la Biserica Ortodoxă Română din Apateu (Korossegapati), Ungaria, în curtea căreia se găseşte un bust din bronz al marelui creator. La această manifestare a asistat şi consulul general al României la Gyula, Florin Trandafir Vasiloni.

La eveniment au participat oficialități din Ungaria și România, între care Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria și alți clerici din cadrul Episcopiei; Ioan Mang, deputat în Parlamentul României; dr. Maria Novak, directorul Centrului de Documentare și Informare al Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU); dr. Maria Gurzău Czegledi, directorul Liceului “Nicolae Bălcescu” din Gyula (LNB); dr. Alina Pădurean, decanul FSUS din cadrul Universității “Aurel Vlaicu” din Arad; Tiberiu Boca, redactor la Studioul TV MTV1, din Szeged, ș.a.

Programul manifestărilor dedicate lui Eminescu a cuprins Sf. Liturghie Arhierească, urmată de o slujbă de parastas; un recital de cântece și poezii pe versuri eminesciene, susținut de elevi ai Școlilor Generale ale comunităţii româneşti din Apateu și Săcal (Korosszakal); iar un cuvânt despre personalitatea lui Mihai Eminescu a fost susținut de către dr. Maria Gurzău Czegledi.

La Parohia Românească din Apateu, a fost amplasat în anul 2000 bustul în bronz al lui Mihai Eminescu, cu sprijinul Universității din Oradea și al Consiliului Județean Bihor. Tot în curtea bisericii din Apateu a fost amplasat în anul 2013 și bustul în bronz al Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei și anual au loc aici evenimente culturale și bisericești dedicate acestor două mari personalități ale bisericii și neamului românesc.

Au fost depuse coroane de flori la bustul poetului din partea Consulatului General al României la Gyula, AȚRU, LNB iar evenimentul s-a încheiat cu o agapă comună, la care au participat toți cei prezenți.