Sebastian Burduja: Unii dintre cei mai buni oameni din lume în domeniile AI și machine learning sunt români. Asta este realitatea.

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) și UNESCO, în parteneriat cu Universitatea Politehnica București (UPB), Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) și Parlamentul României, a organizat astăzi conferința cu titlul: ”Building a Global Ethical Framework for AI: The UNESCO Recommendation on the Ethics of AI”.


Evenimentul a reunit o gamă largă de specialiști, cadre universitare, cercetători și reprezentanți ai societății civile, pentru a discuta Recomandarea UNESCO privind etica IA, primul instrument global de acest tip care identifică riscurile etice legate de inteligența artificială și capacitatea acesteia de a servi ca instrument global pentru proiectarea, dezvoltarea și implementarea eticii IA.
Prezent la eveniment, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, a declarat în discursul de deschidere că:
“Inteligența artificială este de fapt matematică avansată. România are o școală de matematică excepțională și, de fapt, unii dintre cei mai buni oameni din lume în domeniile AI și machine learning sunt români. Asta este realitatea. Dacă luăm strict resursa umană pe care am avea-o la dispoziție, ar trebui să fim în avangardă. Ceea ce ne mai trebuie este să avem noi aplicabilități ale acestor tehnologii și transferul în tehnologie, pentru a dezvolta soluții esențiale de inteligență artificială care vor contribui la abordarea unora dintre cele mai mari provocări ale lumii.

Atunci când vorbim despre Inteligență Artificială, avem tendința de a crede că, e de la sine înțeles că aceasta e mai bună, mai corectă și că nu este supusă greșelii, așa cum este mintea umană. Dar trebuie totuși să avem grijă aici pentru că practica de zi cu zi ne arată că o astfel de perspectivă poate fi periculoasă dacă nu este abordată cu precauție și dacă vrem ca lumea asta să continue pe drumul cel bun.
Felicit Universitatea Politehnica București pentru munca de cercetare extraordinară în domeniul Inteligenței Artificiale și vreau să fac precizarea că nu este singurul loc de excelență în acest domeniu din România și să menționez și centrele din Cluj, Timișoara sau Iași”.