Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a organizat în Aula Carol I din sediul său istoric cea de a XXIX-a ediție a TOPULUI FIRMELOR DIN BUCUREŞTI, eveniment tradițional pentru cea mai dinamică și solidă comunitate de afaceri a țării, cea din Capitală.
La ceremonia de înmânare a premiilor au participat, alături de manageri ai celor mai performante companii bucureştene, membri ai Guvernului, reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale şi mass-media. Printre personalităţile care au onorat invitaţia Camerei bucureştene s-au aflat: prof. univ. dr. Emil Constantinescu, fost președinte al României; Gabriel Bunduc, secretar de stat în Ministerul Transporturilor; Toni Greblă, prefectul Capitalei; Corneliu Cârstea, secretar general adjunct în Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT), co-președinte al Consiliului de Export al României, Mihai Daraban președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR); Ovidiu Silaghi, secretarul general al Camerei Naționale; Radu Hanga, președintele Bursei de Valori București; Mihai Ionescu, președintele Asociației Naționale a Exportatorilor și Importatorilor din România, co-președinte al Consiliului de Export; prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova, președintele CECCAR, prof. univ. dr. Dorel Paraschiv, prorector al Academiei de Studii Economice.
Dintre cele 156.777 firme cu sediul social în Capitală, care au depus bilanţul aferent anului 2021, au îndeplinit criteriile de eligibilitate 56.760 firme, în creștere cu 15,6% față de anul precedent și au fost premiate 7.251 firme (+4,2%, comparativ cu ediția precedentă), în cadrul a șapte secțiuni: servicii, comerţ, industrie, construcţii, cercetare-dezvoltare și high-tech, turism şi agricultură.
„Remarc cu bucurie ca a crescut semnificativ gradul de performanţă şi eficienţă al companiilor bucureştene laureate. Astfel, cifra de afaceri cumulată a acestora s-a majorat faţă de ediţia precedentă cu 15%, atingând 96 mld. euro, în timp ce profitul din exploatare, în valoare de 9,6 mld euro, este mai mare cu 31% comparativ cu cel consemnat anul trecut. De asemenea, aș vrea să punctez că mediul de afaceri al Capitalei este unul stabil, prin prisma faptului că 820 de firme, adică 11,3% din totalul premianților, s-au calificat pentru a primi TROFEUL DE EXCELENŢĂ pentru clasarea, timp de cinci ani consecutiv, pe primele trei poziții ale Topului nostru”, a declarat în deschidere președintele Camerei bucureștene, Iuliu Stocklosa.
„Economia funcționează pe bază de încredere: în oamenii de afaceri, în instituțiile financiare și în instituțiile statului. Fără încredere nu vom putea consolida acest indicele de dezvoltare pe care îl avem”, a afirmat prof. univ. dr. Emil Constantinescu, fost președinte al României. Cu acest prilej, președintele Constantinescu a lansat și un îndemn la sprijinirea cercetării și a învățământul superior, ca soluție pentru o dezvoltare durabilă a economiei românești.
Tot în deschiderea Galei, președintele CCIR a vorbit despre polarizarea puternică a economiei românești, punctând faptul că 0,55% din numărul total total de firme care au depus bilanțul anul acesta realizează 65% din cifra de afaceri la nivelul întregii țări. Totodată, Mihai Daraban subliniat necesitatea scăderii deficitului balanței comerciale. „Cred că trebuie să ne axăm pe atragerea de investiții în producția de bunuri de larg consum și pe reducerea dependenței de importuri”, a declarat Mihai Daraban.
Corneliu Cârstea, secretar general adjunct în cadrul MAT a invitat companiile prezente să acceseze programele Ministerului, dintre care a amintit: Start-Up, Femeia-Manager, pe cele de promovare a exporturilor și incoming.
Pe lângă distincţiile acordate pentru rezultatele economice obţinute în anul 2021, în cadrul evenimentului au fost decernate trofee de excelenţă companiilor care în ultimii cinci ani s-au clasat pe primele trei poziţii în competiţia elitelor, trofeul „George G. Assan”, pentru „Brandul românesc al anului” companiei Aaylex One SA, pentru brandul CoCoRiCo, și trofeul „Ioan V. Socec”, Ziarului Financiar, precum şi o serie de premii speciale unor companii multinaționale și cu capital autohton, precum și unor instituții de presă.
Biroul de Presă al CCIB