Context
Istoria confruntărilor dintre Israel și Egipt s-a conturat în jurul a patru conflicte militare care s-au soldat cu un tratat de pace, dar cu tensiuni care durează până în zilele noastre. Războiul Kipurului sau Războiul Iom Kippur reprezintă a patra confruntare militară dintre Israel și țările arabe, printre care și Egipt. Războiul a fost un conflict armat dintre Israel și o coaliție de națiuni arabe, condusă de Egipt și Siria și care a durat între 6 octombrie și 26 octombrie 1973.
În 1917, Arthur James Balfour, ministrul de externe britanic, a dat celebra declarație Balfour prin care a dat asigurări grupării sioniste britanice că Anglia suportă demersul evreilor de se stabili în zona Palestina. La sfârșitul Primului Război Mondial, Imperiul Otoman a pierdut controlul Palestinei (astăzi Israel), după 400 de ani. Declarația Balfour a fost susținută și de celelalte state aliate ale Antantei, fiind inclusă în mandatul britanic cu care s-a mers la Societatea Națiunilor. Pe data de 22 iulie 1922, țările membre ale Societății Națiunilor au acceptat mandatul britanic. În mai 1939, britanicii au fixat o limită de maxim 75.000 de imigranți care să vină să se stabilească în Palestina, fără acordul rezidenților arabi. Cu toate acestea, politica migrației nu a fost complet stopată, întrucât conducerea britanică a menționat că tot ce trece peste 75.000 trebuie primit doar cu acordul persoanelor arabe are au reședința în regiune. Această politică s-a soldat cu puternice proteste israeliene și acuzații de favoritism la adresa arabilor. La finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, Națiunile Unite au votat pe 29 noiembrie 1947 Rezoluția 181, prin care a fost ridicat mandatul britanic de pe regiunea Palestina, lucru care a condus la conflict civil între arabi și israelieni.
Pe data de 14 mai 1948, Israelul și-a proclamat independența, la finalul unui conflict cu o convenție formată din cinci țări arabe. Ulterior proclamării independenței, lumea s-a divizat între doi poli de putere care au ales să susțină, fiecare câte o parte. Egiptul a fost sub controlul britanicilor în 1952, când a avut loc o lovitură de stat care a îndepărtat monarhia și a instalat republica. Trupele franco-britanice au staționat în jurul canalului Suez până în 1954, când a fost semnată o convenție britanico-egipteană, prin care s-a cerut retragerea totală până în 1956. Din 1954, Gamal Abdel Nasser, devine prim-ministru și duce o politică pentru alungarea influențelor străine din Egipt. În acest context, Egiptul s-a apropiat de Uniunea Sovietică, având în vedere că sovieticii încept din 1955 o politică prin care au dorit să-și extindă influența asupra statelor arabe. Din 1956, Abdel Nasser a devenit președintele Republicii Egipt, fotoliu în care va rămâne până în 1970, când a decedat în urma unui infarct.
În 1956, a avut loc criza Suezului, în care Egiptul a naționalizat întreaga zonă a canalului în speranța că va putea schimba tarifele și va obține câștiguri materiale mai mari. Acest lucru a determinat în octombrie intervenția Israelului, care a fost sprijinit de o coaliție franco-britanică ce a intervenit în noiembrie, ocupând zona canalului. Sub presiunea Statelor Unite și a Uniunii Sovietice, coaliția franco-britanică s-a retras în decembrie, în timp ce Israelul a rămas până în martie 1957. La finalul acestui conflict, Egiptul a câștigat și a ocupat întreaga zonă a canalului Suez, provocând un mare eșec pentru colaborarea franco-britanică care alesese să-și asume singură această intervenție.
Relația dintre Egipt și Israel a fost caracterizată până în 1967 de escaladări și dezescaladări ale tensiunilor dintre cele două țări. Războiul de șase zile a fost a treia confruntare între Egipt și Israel.
Începutul acestui război a fost generat de atacurile de guerilă executate de grupuri paramilitare venite din Siria. Mai mult decât atât, trupele siriene au intensificat bombardamentele de pe înălțimile Golan. În luna mai, Egiptul și Iordania au semnat un pact de apărare mutuală, prin care se angajau să răspundă în cazul unui atac concentrat al Israelului.
Președintele Egiptului, Gamal Abder Nasser, a notificat unitățile de menținere a păcii prezente pe teritoriul Egiptului că Guvernul egiptean nu mai agreează prezența trupelor pe teritoriul său, motiv pentru care în vara anului 1967, trupele ONU s-au retras de pe teritoriul Egiptului.
Au fost mobilizate trupe pentru a lua cu asalt pozițiile israeliene. Israelul ripostează și el aerian, cu un atac subit prin care a distrus pozițiile și unitățile militare arabe, pentru ca în final ca armatele de sol să alunge unitățile arabe din pozițiile din care bombardau inițial.
La finalul războiului, Israelul a preluat controlul Ierusalimului, înălțimilor Golan, Peninsulei Sinai și Fâșiei Gaza. Ca răspuns asupra controlului israelian asupra Peninsulei Sinai, care a fost considerată teritoriu egiptean, președintele Nasser a ordonat închiderea timp de opt ani a Canalului Suez.
Rămân și persistă însă probleme cauzate de populația arabă, palestiniană care se află într-un proces continuu de revoltă împotriva administrației israeliene. Influența sovietică dispare treptat din 1957 și, ulterior, președintele Nasser a cerut ajutorul Statelor Unite. În momentul în care sovieticii au primit aceste informații, ei au început o operațiune de distrugere sistematică a logisticii militare adusă în Egipt.
La câțiva ani diferență, în 1973, a avut loc un alt război arabo-israelian, în timpul sărbătorii Ramadanului și, respectiv, Yom Kippur.
Desfășurarea războiului
Războiul Yom Kippur poartă această denumire întrucât operațiunile militare s-au desfășurat în timpul sărbătorii Yom Kippur, care presupune un post sobru și abstinență pe o durată de 25 de ore. Această sărbătoare poartă denumirea și de “Sărbătoarea Ispășirii“. Pe 28 septembrie 1970, președintele Egiptului, Abdel Nasser, a murit din pricina unui infarct. În urma sa, a venit la conducere Anwar Sadat, care a fost ales prin intermediul unui plebiscit, în octombrie 1970.
În speranța că vor câștiga înapoi teritoriile pierdute în urma războiului de șase zile, în timpul Ramadanului, pe data de 6 octombrie 1973, Egiptul și Siria au trecut canalul Suez, respectiv înălțimile Golan și au atacat Israelul, prins pe nepregătite. Siria a început atacul aerian şi de artilerie. La puţin timp, accesul era forţat de 1400 de tancuri, urmate de alte divizii de blindate care au forțat Israelul să se retragă din înălțimile Golan.
Referitor la acest conflict, viceministrul de externe sirian, Abdul Ghani Rafii, a declarat : „Luptăm pentru a ne elibera teritoriile arabe ocupate. Luptăm pentru o soluţie dreaptă pentru poporul palestinian, care trebuie să decidă singur”. Abia în a treia zi de luptă, Israelul reușea să respingă invadatorii israelieni din înălțimile Golan. Israelul a cerut ajutor Statelor Unite. Văzând că Israelul a fost asistat de Statele Unite, Uniunea Sovietică s-a implicat oferind ajutor Egiptului și Siriei. La rândul lor, Statele Unite organizează un embargo de armament și opresc exporturile de petrol din partea țărilor arabe. Măsurile sunt preluate și de aliații Statelor Unite, care a pus presiune și mai mare pe combatanți. Consiliul de Securitate ONU a dat rezoluțiile 338, 339 și 340, prin care s-a cerut încetarea focului. Pe data de 11 noiembrie 1974, Israelul a semnat un armistițiu cu Egiptul și, ulterior, pe 11 mai 1974 cu Siria.
Războiul s-a încheiat cu victoria Israelului, care chiar dacă a fost luat prin surprindere la început, a recuperat treptat din pierderi. Pentru Siria și Egipt războiul a fost aproape de dezastru, cel puțin în cazul Siriei, care a avut foarte multe daune de ordin militar. Prin tratatul semnat între Israel și Egipt, Egiptul a recăpătat Peninsula Sinai, în timp ce Siria nu s-a ales decât cu pierderi. La scurtă vreme, Siria a votat, alături de alte țări membre, excluderea Egiptului din Liga Arabă.
În 1975 a fost semnat un tratat prin care a fost extinsă zona demilitarizată a Națiunilor Unite. Documentul prevedea că atât Egiptul, cât și Israelul trebuie să-și retragă forțele și să nu intervină militar. Această zonă avea 14 km în momentul semnării și presupunea existența a 5 linii de delimitare plasate în partea de vest a Peninsulei Sinai, înainte de canalul Suez. Ulterior acestui tratat, în 1979, a fost semnat un tratat de pace între Egipt și Israel, prin care Israel s-a retras complet din Peninsula Sinai și a permis normalizarea relațiilor dintre cele două țări. (Autor : Alexandru Balaci)
Bibliografie
https://www.britannica.com/event/Yom-Kippur-War
https://www.britannica.com/event/Six-Day-War
https://peacemaker.un.org/sites/peacemaker.un.org/files/EG%20IL_750904_Interim%20Agreement%20between%20Israel%20and%20Egypt.pdf
https://www.history.com/topics/middle-east/yom-kippur-war
https://www.dw.com/ro/r%C4%83zboiul-de-yom-kippur-%C5%9Fi-pacea-din-orientul-apropiat/a-3700642
https://digitallibrary.un.org/record/730278?ln=en
https://peacekeeping.un.org/sites/default/files/past/unef2backgr1.html
https://www.jewishvirtuallibrary.org/shuttle-diplomacy-and-the-arab-israeli-dispute
https://www.britannica.com/event/Arab-Israeli-wars
https://www.washingtoninstitute.org/policy-analysis/israels-sinai-dilemma
https://www.history.com/this-day-in-history/egypt-nationalizes-the-suez-canal
https://www.britannica.com/biography/Gamal-Abdel-Nasser
