Uniunea Europeană a aprobat cel de-al optulea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Acesta include plafonarea prețulului petrolului rusesc și o interdicție ce vizează portofelele cripto. UE a aprobat cel de-al optulea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, adoptat ca răspuns la invazia ei asupra Ucrainei, relatează site-ul Comisiei Europene. Noul set de restricții a inclus: o interdicție privind transportul petrolului rusesc către țări terțe la un preț peste plafonul stabilit (nu a fost deocamdată specificat), restricții la importurile din Rusia pentru aproape șapte miliarde de euro, inclusiv interzicerea importului de produse finite din oțel, mașini, vehicule, anumite produse chimice și materiale pentru industria de bijuterii, o interdicție a exportului către Rusia a anumitor componente electronice care pot fi folosite la producţia de arme, piese utilizate în industria aviației, interzicerea furnizării de servicii financiare, juridice și IT de companiile rusești, o interdicție privind furnizarea de portofele cripto, servicii de contabilitate și stocarea activelor cripto, indiferent de sumă, extinderea sancțiunilor împotriva persoanelor și companiilor din Federația Rusă. La începutul lunii septembrie, țările G7 au anunțat decizia de a impune un plafon pentru prețul la petrolul rusesc, începând cu data de 5 decembrie. Din decembrie va intra în vigoare embargoul, conform căruia importul de petrol rusesc pe mare în țările UE va fi complet interzis; peste două luni această interdicție va fi extinsă automat și asupra produselor petroliere./vdraguta/atataru
(www.meduza.io – 6 octombrie)