Context
La sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, țările europene erau secătuite de resurse, într-un continent cu un peisaj sumbru. Germania celui de-al treilea Reich a fost ocupată militar de Marea Britanie, Statele Unite și Uniunea Sovietică în cadrul unei contraofensive solide asupra apărătorilor germani. În luna februarie a anului 1945, Winston Churchill, prim-ministrul Regatului Unit, Franklin Delano Roosevelt, președintele Statelor Unite și Stalin, conducătorul Uniunii Sovietice, au căzut de acord că Germania trebuie împărțită în patru părți, după capitularea necondiționată a acesteia. Și Berlinul a fost împărțită tot în patru părți, fiind o zonă neutră din punct de vedere al intervențiilor militare.
Președintele Franței, Charles du Gaulle, nu a fost invitat la Yalta, dar Stalin a fost de acord să fie inclus în discuții ulterior. Franței a urmat să-i revină un sector desprins din ce le revenise Marii Britanii și Statelor Unite ale Americii, astfel încât partea cucerită și ocupată de Uniunea Sovietică să rămână aceeași. Pe lângă acest lucru, Stalin a făcut presiuni foarte mari la această conferință pentru ca Germania să plătească integral reparații de război la un preț foarte mare, lucru care nu a fost agreat în ceilalți participanți. Între 17 iulie și 2 august 1945, cei trei lideri s-au întâlnit la Potsdam, lângă Berlin, unde au discutat situația internațională după capitularea Germaniei. Winston Churchill a reprezentat inițial Marea Britanie, dar pe 26 iulie a fost înlocuit de Clement Attlee, întrucât Churchill a pierdut alegerile și fotoliul de prim-ministru. Funcția de președinte al Statelor Unite a fost deținută de Harry S. Truman, care a preluat mandatul prezidențial după moartea subită a lui Roosevelt. Alegerile prezidențiale americane, care au conferit legitimitate mandatului lui Truman, au fost organizate anterior, în noiembrie 1948, întrucât Truman a asigurat un interimat datorat funcției sale de vicepreședinte.
Pe 1 august 1945, înțelegerea a fost semnată, iar principalele punct stipulate au fost:
– Demilitarizare completă a Germaniei.
– Reformarea societății germane în concordanță cu normele vest europene pentru a nu se mai ajunge la situații tensionate.
– Împărțirea Berlinului în patru zone de control aliate.
– Formarea unui Consiliu de Miniștri care ia decizii în numele Marii Britanii, Franței, Statelor Unite și Uniunii Sovietice.
– Încheierea tratatelor de pace cu foștii aliați: China, Bulgaria și Italia.
– Polonia, Cehoslovacia și Ungaria vor expulza germanii prezenți pe teritoriile lor.
Împărțirea Germaniei în cele două republici
Planul lui Stalin pentru Germania a fost mult mai mare decât își închipuiseră aliații după război. Dacă aceasta a jucat cu succes cartea aliatului loial în timpul și puțin după sfârșitul conflagrației, în Germania s-a trecut foarte repede la fapte. Planul lui Stalin a fost să construiască o republică germană comunistă controlată în exclusivitate de el, motiv pentru care din 1948 încep să apară neînțelegeri între Stalin și aliați, în Berlin. Ulterior s-a stabilit ca fiecare parte a Germaniei să dețină un guvern și să se administreze singură. În partea de Est au avut loc alegeri în mai 1949, iar candidații au făcut parte din organizații coordonate sau dominate de comuniști, alături de un partid agrar și un partid național democratic. Încă un aspect important: populația nu vota candidați, ci vota liste cu candidați speciali aleși cu viziuni comuniste. 99 la sută din populație a participat la vot, iar în octombrie 1949 Congresul Poporului a aprobat constituția Republicii Democrate Germania (Deutsche Demokratische Republik). Capitala era la Berlin, zona controlată de Uniunea Sovietică. Denumirea congresului popular a fost modificată din Congres al Poporului în Camera Poporului, cu o cameră secundară, unde existau cinci Länder, ce administrau zona controlată de comuniști. Din 1952, Länder-ii au dispărut din peisajul politic și s-a revenit la conducere centralizată, cu accent pe Camera Poporului. Președintele Republicii Democrate Germane a fost ales Wilhelm Pieck, pe 11 octombrie 1949. Ziua următoare, social democratul Otto Grotewohl a fost ales premier.
Din analiza Constituției de atunci se poate observa că, în termeni legislativi, partea de Est a Germaniei a fost republică parlamentară, puterea fiind în mâinile partidului S.E.D (Socialist Unity Party of Germany) și a șefului său, revoluționarul Walter Ulbricht, care a primit doar un post de vice-premier.
În momentul fondării Republicii Democrate Germania, Statele Unite nu au recunoscut-o oficial, menționând că a fost ilegal fondată. În ce a urmat, Statele Unite au acordat sprijin constant Germaniei de Vest, cu care au deschis relații diplomatice pe 6 mai 1955.
(Autor: Alexandru Balaci)
Bibliografie
https://history.state.gov/countries/german-democratic-republic
https://www.dw.com/en/east-germany-a-failed-experiment-in-dictatorship/a-50717157
https://www.jstor.org/stable/2950657
https://www.britannica.com/place/Germany/Formation-of-the-German-Democratic-Republic
https://www.history.com/topics/world-war-ii/yalta-conference
https://www.history.com/topics/world-war-ii/potsdam-conference
https://www.nato.int/ebookshop/video/declassified/doc_files/Potsdam%20Agreement.pdf
https://www.theguardian.com/world/from-the-archive-blog/2019/oct/02/creation-of-east-germany-archive-1949
https://www.retronews.fr/cycle/70-ans-de-la-rda-30-ans-de-la-chute-du-mur-de-berlin
https://www.herodote.net/21_septembre_7_octobre_1949-evenement-19491007.php
