Harta ostilităţilor din Ucraina – Forțele ucrainene avansează spre Svatove, iar ruşii îşi consolidează poziţiile lângă Bahmut

Trupele ucrainene continuă atacurile împotriva ruşilor pe axa Svatove-Kreminna şi în apropiere de Kupiansk, oraş eliberat deja de sub ocupaţie rusă. Pe de altă parte, ocupanţii ruşi îşi consolidează poziţiile în apropiere de Bahmut, în regiunea Doneţk – transmite, vineri, RBC-Ucraina. Agenţia citează informaţii furnizate de Institutul pentru Studiul Războiului din Washington (ISW) şi date care rezultă din harta ostilităţilor publicată de portalul ucrainean DeepStateMAP. Analiștii ISW susțin că Forțele Armate ale Ucrainei se deplasează la est de Kupiansk și au intrat în așezarea Hluşkivka. Probabil, armata ucraineană îşi consolidează poziţiile în această direcție pentru a avansa spre Svatove. Cu toate acestea, trupele ruse din acest sector al frontului încearcă să încetinească înaintarea Forțelor Armate ale Ucrainei. Potrivit experților, trupele ruse pierd contactul cu Svatove și Kreminna, din regiunea Lugansk. În același timp, inamicul continuă să controleze autostrada R66 (șoseaua Svatove-Kreminna) și așteaptă atacuri din partea forțelor ucrainene. Harta ucraineană a ostilităților, publicată de DeepStateMAP, confirmă înaintarea Forțelor Armate ale Ucrainei în această direcție. Apărătorii ucraineni au eliberat deja satul Hrekivka în direcția Svatove (regiunea Lugansk) și continuă ofensiva. Scopul principal al Rusiei în această direcție rămâne capturarea completă a regiunii est-ucrainene Donețk. Trupele de ocupație şi-au intensificat atacurile în apropiere de Bahmut și au un oarecare succes, ceea ce este confirmat şi de Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei. Conducerea rusă a transferat mercenari din grupul Wagner în direcția Bahmut. Probabil, aceştia au intrat în satul Vesela Dolina și în Zaiţeve. Totodată, invadatorii bombardează Bahmut și frontul Donețk-Avdiivka. Potrivit DeepStateMAP, însă, ruşii şi-au consolidat poziţiile lângă Bahmut, au ocupat Vesela Dolina și se află deja lângă Zaiţeve. Luptele active continuă pe acest sector al frontului. În sudul Ucrainei, după acțiunile contraofensive active ale armatei Kievului, ritmul de avansare a încetinit. Analiştii sugerează că trupele ucrainene se vor regrupa pentru a continua atacurile. Potrivit ISW, armata rusă își intensifică apărarea în partea centrală a regiunii Herson, pentru a menține linia Berislav-Nova Kahovka. Între timp, invadatorii ruşi sapă tranșee și desfăşoară radare de securitate. De asemenea, trupele ruse au încercat să atace în apropiere de Liubomirivka (27 km nord-vest de Herson), în regiunea Mikolaiv, pentru a muta linia frontulului. Cu toate acestea, atacurile ruşilor au fost fără succes.

(Agenția de presă RBC – 7 octombrie)/sdan/ilapadat