Klaus Iohannis: România îşi menţine poziţia privind independenţa, integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei

România îşi menţine poziţia privind independenţa, integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei, precum şi continuarea sprijinului acordat ţării vecine, a afirmat Preşedintele Klaus Iohannis în cadrul reuniunii informale a liderilor europeni de la Praga. El a exprimat, de asemenea, deschiderea României pentru procesul de reconstrucţie a Ucrainei, coordonat la nivel european pentru o gestionare eficientă. Şeful Statului a salutat adoptarea unui nou set de măsuri restrictive împotriva Federaţiei Ruse şi a subliniat încă o dată preocuparea faţă de efectele războiului asupra altor parteneri din regiune, cu accent pe necesitatea continuării susţinerii Republicii Moldova, un stat extrem de vulnerabil în faţa acestor evoluţii. În comunicatul de la finalul întâlnirii care a abordat şi problemele de pe piaţa energiei, Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că este nevoie de acţiuni suplimentare la nivel european pentru reducerea preţurilor şi pledează din nou pentru decuplarea preţului la energia electrică de cel al gazelor naturale, pentru diversificarea surselor de aprovizionare şi dezvoltarea proiectelor de infrastructură./ctuluc/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 7 octombrie