Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, a anunțat că va avea vineri o convorbire telefonică cu Putin. Potrivit președintelui turc, doar el poartă un ”dialog deschis” atât cu Moscova, cât și cu Kievul. Președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan, a declarat că pe 7 octombrie va avea o convorbire telefonică cu președintele rus, Vladimir Putin, anunţă MEDUZA. Erdoğan, care a participat la summitul de la Praga, a subliniat că este singurul lider care menţine un ”dialog deschis” atât cu Rusia, cât și cu Ucraina, relatează Agenţia de presă Interfax, cu referire la Agenția de presă Anadolu. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin, a confirmat că într-adevăr este programată pentru 7 octombrie o convorbire telefonică între Putin și Erdoğan. Turcia, după începerea invaziei ruse în Ucraina, a acționat în mod repetat ca intermediar între Rusia și Ucraina. În mod special, cu participarea Turciei, a fost încheiat un ”acord privind importul cerealelor”, care a făcut posibilă începerea importului de cereale ucrainene prin porturile ucrainene de la Marea Neagră, iar membrii şi comandanții regimentului Azov au fost trimiși în Turcia, după schimbul de prizonieri efectuat între Rusia și Ucraina.
(www.meduza.io – 6 octombrie)/vdraguta/ilapadat