Trei persoane au murit în urma exploziei produse pe podul din Crimeea, potrivit Comitetului de investigaţii al Parchetului General Rus. După cum se presupune, cei trei se aflau la bordul unei mașini care se afla în imediata apropiere de camionul în care s-a produs explozia, a anunţat Parchetul rus, într-un comunicat. Se menţionează că, până în momentul de faţă, corpurile neînsufleţite a două persoane decedate, un bărbat și o femeie, au fost deja scoase la suprafaţă din apă, identitățile acestora fiind în curs de a fi stabilite. Potrivit investigației, anchetatorii Comitetului de investigații al Parchetului General Rus au stabilit și numerele de înmatriculare ale camionului și datele de identitate ale proprietarului acestuia. Acesta este un rezident al ţinutului Krasnodar, din Rusia”, se menţionează în comunicat. La domiciliul acestuia au început deja percheziţiile în cadrul anchetei, se stabileşte traseul camionului și actele aferente. După cum a precizat Comitetul de investigaţii al Parchetului General Rus, sâmbătă dimineața, 8 octombrie, un camion a explodat în zona unde circulau automobilele pe podul Kerci din Crimeea, rezervoarele cu combustibil ale camionului au luat foc. Comitetul de investigaţii al Parchetului General Rus a deschis un dosar penal. Potrivit autorităților din Crimeea, două travee ale podului de pe tronsonul pe care se circulă de la Krasnodar spre Kerci s-au prăbușit. Un fir destinat automobilelor, Kerci – Taman, se presupune că este intact. Nu există informaţii despre starea liniilor de cale ferată. Circulaţia mașinilor și a trenurilor pe pod este oprită. Se preconizează reluarea trecerii cu feribotul spre Kerci./vdraguta/ilapadat
(www.interfax.ru – 8 octombrie)