Proiectul de lege privind „dezinformarea” pe teritoriul Turciei amenință libertatea de exprimare și ar putea dăuna și mai mult jurnalismului înainte de alegerile de anul viitor, a transmis organismul juridic al unei organizații de monitorizare a drepturilor europene, care a cerut Parlamentului Turciei să îl respingă. Comisia de la Veneția, care oferă consultanță Consiliului Europei, a anunțat că pedepsele cu închisoarea și alte consecințe prevăzute în proiectul de lege ar fi disproporționate față de obiectivele preconizate și ar putea duce la „restricții arbitrare ale libertății de exprimare”. Guvernul președintelui Tayyip Erdoğan susține că legea vizează dezinformarea în presă și pe rețelele de socializare. Partidul AK, aflat la guvernare, și aliații săi, au o majoritate în Parlament și, potrivit estimărilor, proiectul legislativ va fi adoptat săptămâna aceasta. Criticii, inclusiv partidele de opoziție și grupurile de presă, sunt îngrijorați mai ales de un articol care precizează că cei care răspândesc informații false despre securitatea Turciei pentru a crea teamă și pentru a tulbura ordinea publică riscă de la unu la trei ani de închisoare. „Comisia este deosebit de preocupată de posibilele consecințe ale unei astfel de prevederi, și anume, efectul de înfrigurare și creșterea autocenzurii, nu în ultimul rând în perspectiva alegerilor viitoare din iunie 2023”. Comisia de la Veneția a transmis că proiectul de lege „constituie o ingerință în libertatea de exprimare”, protejată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) și le-a cerut parlamentarilor să clarifice termenii proiectului de lege și să respingă proiectul de amendament, care a fost dezbătut săptămâna trecută. Există modalități alternative neincriminante de a contracara lipsa de informare și dezinformarea într-o societate democratică, a menționat Comisia de la Veneția într-o evaluare de 23 de pagini. Proiectul de lege se va adăuga perioadei represive de mulți de ani la adresa libertății de exprimare și a mass-mediei în regimul lui Erdoğan, care va avea de înfruntat anul viitor alegeri prezidențiale și parlamentare. O investigație Reuters a arătat recent cum presa centrală a devenit un lanț strâns de comandă a titlurilor aprobate de guvern. Parlamentul urmează să reia marți dezbaterile asupra legislației, după ce a adoptat primele 15 articole săptămâna trecută. Turcia riscă excluderea din Consiliul European din cauza unei hotărâri a CEDO pe care a ignorat-o cu privire la o decizie anterioară din 2019, care prevede eliberarea din închisoare a filantropului Osman Kavala./cstoica/denisse
(REUTERS – 9 octombrie)