Vladimir Putin a solicitat o investigaţie amănunţită a exploziei care a avut loc la podul Kerci

Scufundătorii ruşi urmează să înceapă o investigaţie mai amănunţită a pagubelor ce au aurmat exploziei de sâmbătă, la podul Kerci, care leagă Crimeea ocupată de Rusia.

Deşi traficul a fost reluat pe o direcţie rutieră, o secţiune a celeilalte a fost distrusă de explozie. Măsurile de securitate pentru structură au fost întărite, iar preşedintele Putin a solicitat o investigaţie completă.

Oficialii ucraineni au salutat explozia, fără a o revendica în mod oficial. Atacul a generat îngrijorări în rândul cetăţenilor ruşi, dar ruşii intervievaţi de BBC au idei diferite, legate de modul în care ar trebui să reacţioneze Kremlinul.

„Este îngrijorător, susţine un bărbat. Războiul este întotdeauna rău. Ar fi trebuit să facă asta diferit, prin negocieri”. „Putin trebuie să reacţioneze”, afirmă Olga. „Ce cadou de ziua lui i-au trimis. Ar trebui să aruncăm în aer liniile feroviare pe care le foloseşte Ucraina pentru a îşi aduce ajutoarele militare din America. NATO este vinovat”. De la Vladimir Putin însă nu există niciun indiciu legat de modul în care va reacţiona./aionita/schelaru

BBC SERVICIUL MONDIAL – 9 octombrie