Context
Pe 30 august 1940, la Palatul Belvedere din Viena, au fost semnate documentele „arbitrajului” sau al doilea dictat germano-italian, prin care nordul Transilvaniei, începând de la Oradea, partea de sud-vest, şi Maramureş, partea de nord, înglobând Clujul şi judeţele de-a lungul versanţilor vestici ai Carpaţilor, până în apropiere de Braşov erau cedate Ungariei. Astfel, României i-au fost luaţi 43.492 km pătraţi din teritoriul naţional şi 2.667.000 de locuitori, din care 50,2% români, 37% unguri, 5,7% evrei şi 2,8% secui. Germania şi Italia au garantat inviolabilitatea noilor frontiere ale României. La Viena, Hitler și Mussolini au oferit Ungariei hortiste o parte din Nord-Vestul Transilvaniei, pentru a păstra Budapesta de partea Axei Berlin-Roma-Tokyo. Mai mult decât atât, Hitler cunoștea foarte bine disputa istorică dintre maghiari și români, motiv pentru care nu a acordat toată Transilvania maghiarilor, pentru a păstra tensiunea între români și maghiari. După cedarea nord-vestului Transilvaniei către Ungaria, clopotele au putut fi auzite la bisericile din toată țara și chiar la Radio România, unde a fost difuzat un sunet de clopote câteva minute, în semn de doliu național.
La scurtă vreme, la începutul lunii septembrie a anului 1940, România a pierdut și Cadrilaterul, întrucât Italia și Germania au impus României că este nevoie să nu existe „divergențe” între ea și celelalte țări membre ale alianței, pentru a beneficia de tot sprijinul militar și logistic.
În 1941, Adolf Hitler i-a propus lui Ion Antonescu să atace împreună Uniunea Sovietică şi a promis restituirea teritoriilor româneşti ocupate în iunie 1940. Ion Antonescu a acceptat, motiv pentru care în vara anului 1941, militarii români trec Prutul și se implică în operațiunile militare, eliberând Basarabia și ajungând să lupte în Caucaz. Pe 21 iunie 1941, când Antonescu ordona trecerea Prutului, România, pierduse deja cu un an înainte Basarabia, Bucovina de Nord, Transilvania de Nord şi Cadrilaterul.
Pe 23 august 1944, Regele Mihai l-a arestat pe Ion Antonescu și a întors armele împotriva Germaniei naziste, participând la operațiuni militare către Vest. Alături de Armata română au luptat și contingente sovietice, care s-au implicat inclusiv în operațiunile de eliberarea a Nord-Vestului Transilvaniei.
Führerul s-a răzgândit
Între 23 și 24 martie 1944, la castelul Klessheim, în timpul întrevederii sale cu Ion Antonescu, Führerul l-a informat pe acesta că Germania nu se mai considera semnatară a Arbitrajului de la Viena din 30 august 1940, dar îi cerea conducătorului român să nu facă publică acea declaraţie. Pe 8 iunie 1944, cu două luni şi jumătate înainte de 23 august, Maxim Litvinov, diplomat sovietic, a propus patru variante pentru viitorul Transilvaniei de Nord. Prima era menţinerea sub ocupaţie de către sovietici a zonei până la găsirea celei mai bune soluţii, a doua era pentru menţinerea provinciei în graniţele Ungariei ca ţară mai favorabilă comunismului. În a treia variantă, România primea Transilvania de Nord numai dacă renunţa la Basarabia şi Bucovina de Nord. În varianta a patra, cea care a avut şi cei mai mulţi adepți, Transilvania urma să devină independentă sub protectoratul URSS. Ca perspectivă, Litvinov vedea constituirea unei federaţii din Ungaria, Transilvania şi România.
În cadrul acestei ofensive, eliberarea Clujului la 11 octombrie 1944, a fost unul dintre momentele cele mai importante, fiind principalul oraș transilvan al teritoriului ocupat de Ungaria, între 1940-1944, și unul din principalele orașe ale României. De aceea, încă înainte de eliberarea efectivă a acestuia, autoritățile românești de la București au pregătit reintegrarea orașului prin câteva acte legislative. Astfel, în septembrie 1944, este creat un Înalt Comisariat pentru Transilvania de Nord, care trebuia să propună proiecte de decrete-legi pentru reintegrarea mai ușoară a teritoriului în granițele statului român.
După două zile de atacuri și manevre militare bine planificate, Clujul a fost eliberat la 11 octombrie 1944, în urma loviturilor combinate ale Diviziilor 18 Infanterie şi 2 Munte române şi ale Corpului 104 sovietic. Sub presiunea atacurilor din mai multe direcții, armatelor germane și maghiare le-a rămas doar varianta retragerii din oraș spre nord-vest, pe direcția Chinteni – Deuş sau Baciu – Nădăşel, direcții spre care trupele inamice s-au și retras, de altfel, în noaptea de 10/11 octombrie și în ziua de 11 octombrie, până în jurul orelor 11, pentru a evita încercuirea în oraş. În retragere, soldații străini au distrus podurile de peste Someş şi mai multe obiective industriale din Cluj. Între timp, unitățile militare românești au ocupat intersecţia Gilău – Luna de Sus – Floreşti, deschizând cale liberă spre Cluj. În partea opusă a orașului, la est, în noaptea de 10 spre 11 octombrie 1944, trupele românești care acţionau la flancul drept al Armatei 27 sovietice, în cadrul Corpului 104, au reuşit să surprindă trupele inamice din faţa podului de la Sânnicoara şi au permis învăluirea pe la nord-est a apărării Clujului şi interceptarea comunicaţiei Cluj – Oradea. (Autor : Alexandru Balaci)
Bibliografie
https://historia.ro/sectiune/general/ardealul-luat-in-1940-lui-carol-al-ii-lea-a-fost-584098.html
https://www.rfi.ro/politica-95996-pagina-de-istorie-ziua-ion-antonescu-ostasi-treceti-prutul
https://www.rri.ro/ro_ro/80_de_ani_de_la_dictatul_de_la_viena-2623398
https://www.bjc.ro/wiki/index.php/11.oct._-_Eliberarea_Clujului_de_c%C4%83tre_armatele_rom%C3%A2no-sovietice
