SUA îşi reevaluează relaţia cu Arabia Saudită, după decizia OPEC de a reduce producţia de petrol

Un oficial de rang înalt al Casei Albe a declarat că Statele Unite îşi reevaluează relaţia cu Arabia Saudită, ca urmare a deciziei OPEC de săptămâna trecută de a reduce producţia de petrol.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate, John Kirby, a declarat că preşedintele Joe Biden a fost dezamăgit de acest demers. El a adăugat că atât democraţii, cât şi republicanii din Congres şi-au exprimat preocuparea şi că preşedintele analizează dacă relaţia cu Riadul serveşte intereselor de securitate naţională ale Statelor Unite./mbrotacel/schelaru

BBC SERVICIUL MONDIAL – 12 octombrie