Centrul de anchetă din Calea Rahovei
Atât centrul de triere/colonie de muncă Rahova, cât şi centrul de anchetă din Calea Rahovei nr. 39 (clădirea Securităţii) din vremea lui Gheorghiu Dej continuă să existe în „epoca Ceauşescu” • în anii ’80, clădirea Securităţii are 11 celule de 3×3 metri • programul deţinuţilor: între orele 6 dimineaţa şi 10 seara nu au voie să stea aşezaţi în pat • printre disidenţii încarceraţi aici: Radu Chesaru, Gheorghe Ursu • „cazul Gheorghe Ursu”, anchetat şi torturat aici de miliţieni cu grade (mr. Florea Popescu, lt-col. Mihai Creangă, lt-col. Tudor Stănică) şi securişti (mr. Marin Pârvulescu, col. Gheorghe Vasile) este cel mai cunoscut, pentru că s-a sfârşit cu moartea sa.
Ziaristul Petre Mihai Băcanu a format în 1988 o grupare ostilă regimului ceauşist, intitulată „Alianţa Naţională R pentru restructurare, reconstrucţie şi redeşteptare”. La 24 ianuarie 1989 a fost arestat şi dus în centrul de anchetă din Calea Rahovei. Condamnat la şase ani şi jumătate de închisoare, avea să fie eliberat în zilele Revoluţiei tot din sediul Securităţii din Calea Rahovei.
„Am stat şase luni la Rahova, în arestul Securităţii şi, la un moment dat, după condamnare, am stat singur într-o celulă. L-am înteles pe Corneliu Coposu când spunea că şi-a pierdut vocea, că şi eu mi-am pierdut atunci vocea. Când am fost scos – înainte de a mă transfera la Jilava, la o anchetă, să mai afle ei nu ştiu ce lucruri – nu mai puteam să vorbesc. Eu şi acuma am vocea voalată din acea perioadă, pentru că dacă nu vorbeşti îţi pierzi vocea. […] Şi mi-a zis anchetatorul: <Vorbeşte şi tu acolo, singur>, că nu mai puteam să articulez un cuvânt!
După aceea, am fost mutat la Jilava. La Jilava am fost ţinut într-o secţie specială şi întâi am stat cu un deţinut de drept comun. Acolo era o secţie specială pentru politici şi străini. Am fost ţinut cu un deţinut de drept comun, un tip cam primitiv care toată viaţa fusese numai pe la închisoare. Povestea cum tăia braţul bătrânei şi dădea cu sare, să [o facă să] spună unde ţinea banii… Pe urmă, m-au băgat cu altul, mai instruit, care mă trăgea de limbă, îmi spunea să scriu soţiei, că ei au posibilitatea să dea scrisorile. Deşi odată, de la o fereastră, nişte deţinuţi mi-au făcut un semn că [în celule] sunt [turnători] – în expresia penitenciară se spune <ciripitori> -, eu m-am purtat normal.
Şi, la un moment dat, ăştia m-au tot împins să scriu soţiei o scrisoare. Şi am făcut un nou test, cu scrisoarea aia [în care] i-am spus soţiei să aibă grijă de copil, chestii de-astea familiale […] şi în final scriam că, dacă ar putea, să-i transmită salutări colonelului care m-a anchetat pe mine, Burloi. N-am spus… [numele], dar tipii şi-au dat seama. Şi asta a ajuns la Securitate.
Am fost adus din nou la Rahova, în decembrie [1989], la începutul lui decembrie, deci scos de la închisoare [de la Jilava] şi adus din nou la Securitate. Şi la prima întâlnire cu anchetatorul: <Ha>, zice, <ţi-ai dat seama că ăia erau turnători!> <Păi>, zic, <dacă trimiteţi asemenea indivizi!>
De data asta Rahova era arhiplină – arhiplină! Deci, pe vremea când am fost noi arestaţi, erau puţini – ulterior am aflat că alături de mine erau [Mircea] Răceanu şi încă câţiva – deci, [prima dată] în toată închisoarea Securităţii erau lotul nostru şi încă vreo doi-trei. Acuma, era arhiplină şi chiar eu am stat în celulă cu încă trei inşi: unul făcuse un partid, unul făcuse nişte fluturaşi, unul nu ştiu ce mai făcuse… Şi mă întreabă anchetatorul, zice: <Oi fi aflat de pe la ăia ce s-a întâmplat în Europa> – dar <ăia> erau atât de timoraţi încât nu mi-au spus, n-au zis nimic. Şi culmea e că nu ştiam nimic ce s-a întâmplat în Europa! Zice: <Bă, ascultă la mine, tovarăşul [Ceauşescu] e iubit, mă, nu se întâmplă nimic la noi, mă!>.
[Interviu de Octavian Silivestru, 2015]
