Războiul din Ucraina, cu implicațiile sale economice și geopolitice, continuă să domine peisajul mediatic internațional, eclipsând, între altele, revolta populară din Iran, în ciuda potențialului ei revoluționar.
Serviciul italian al Euronews rezumă ultimele evenimente: „Liderii occidentali mențin un front unit după escaladarea războiului rus contra Ucrainei. La reuniunea G7 de marți l-au avertizat pe Vladimir Putin că vor fi «consecințe grave» dacă va folosi arme nucleare. Președintele ucrainean Zelenski a cerut mai multe sisteme de apărare antiaeriană și o misiune internațională la granița cu Belarus. ONU și unele țări NATO au avertizat de asemenea Moscova că ar putea comite crime de război prin bombardamentele letale continue asupra țintelor civile. De luni, aproximativ 30% din infrastructura energetică a Ucrainei a fost lovită.” Publicația franceză 20 Minutes scrie că între timp „armata Ucrainei a mai eliberat cinci localități din regiunea Herson. Câștigul teritorial e slab, dar marchează dinamica favorabilă Ucrainei. Armata Kievului se apropie de porțile Hersonului”. Kievul salută de altfel și o „nouă eră a apărării antiaeriene”, consemnează Le Figaro, după ce Germania i-a livrat primul sistem Iris-T, capabil să protejeze orașe mari. Și din SUA sunt așteptate sisteme NASAMS, deși data livrării nu e certă. „Reprezentanţi din peste 50 de ţări reuniţi la Bruxelles au promis mai multe arme Ucrainei”, informează BBC, referindu-se la „Grupul de contact pentru apărarea Ucrainei”, care e „decis să sprijine țara pe termen lung”. Tot BBC transmite că „miniştrii apărării din NATO se reunesc pentru discuţii privind continuarea sprijinului pentru Ucraina”. Întâlnirea se va concentra pe apărarea antiaeriană, în contextul în care Zelenski a cerut un „scut aerian”. Joe Biden a subliniat la CNN că „nu are nicio intenție să se întâlnească cu Putin la reuniunea G20, dar că ar lua în considerare o întâlnire dacă el e dispus să discute eliberarea lui Brittney Griner, americanca încarcerată în Rusia. Nu am intenția de a negocia în privința Ucrainei”. Biden a mai declarat că Putin a evaluat „în mod clar” greșit situația din Ucraina și „şi-a făcut o socoteală complet greșită”. În privința armelor nucleare, Biden a spus: „Nu cred că o va face. Dar cred că e iresponsabil să vorbească despre asta”. Războiul a fost discutat și la reuniunea Grupului de la Visegrad, relatează Magyar Hirlap. Participanţii „condamnă atacarea Ucrainei, agresiunea putinistă şi atacurile împotriva civililor”, afirmă președinta ungară Katalin Novák. Însă, în nume propriu, ea a declarat și că „scopul este crearea păcii cât mai repede posibil pentru ca Europa să rămână o insulă a păcii”. Despre pace scrie și ziarul turc Milliyet, amintind că președintele turc Erdoğan şi Putin se vor întâlni la Astana, în Kazahstan. Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că „reuniunea e o ocazie de a discuta, Moscova fiind pregătită să asculte toate propunerile legate de negocieri”. De asemenea, miniștrii apărării turc și rus au ajuns deja la un „consens” privind „importanţa declarării urgente a încetării focului”. Săptămânalul britanic The Economist ne lămurește de unde atâta amiciție între Erdoğan şi Putin. Relația lor „a supraviețuit războaielor din Siria, Caucaz și Libia, unde Turcia și Rusia au reușit să coopereze, deși sprijineau tabere opuse. Această dinamică a continuat și în Ucraina. Războiul ar fi trebuit să pună la încercare relația Turciei, membru NATO, cu Rusia, cel mai mare pericol la adresa alianței. Dar a devenit de fapt și mai puternică. Putin are nevoie de Turcia pentru a-și salva ce i-a mai rămas din legitimitatea internațională. Erdoğan, care are alegeri la anul, ar putea avea nevoie de Rusia pentru a păstra puterea”.
Portalul european EUObserver prezintă în exclusivitate un studiu al Comisiei Europene conform căruia „sancțiunile «epuizează gradual» capacitatea Rusiei de a-și finanța războiul, deși China și Turcia o ajută să le ocolească”. Comisia mai observă că faptul că „Rusia a început să comande drone și muniție din Iran și Coreea de Nord ar putea proba că ea are dificultăți pe termen lung de a produce noi materiale la scara necesară pentru conflictul de mare intensitate din Ucraina”. Ca o confirmare indirectă, Putin a condamnat miercuri proiectul de plafonare a preţului petrolului rusesc, întrucât ar „amenința bunăstarea a miliarde de oameni”, citează La Libre Belgique. Și s-a oferit să reia livrările de gaz prin Nord Stream 2, afirmând că „mingea e în terenul UE, nu are decât să deschidă robinetul”. Săptămânalul francez Courrier International titrează: „Biden amenință Arabia Saudită cu represalii după anunțurile OPEC+”. Decizia cartelului de a reduce producția nu numai că ajută efortul de război al Rusiei, dar subminează și Partidul Democrat din SUA în preajma alegerilor generale. Washingtonul ar putea fie să sisteze livrările de armament către Riad, fie să adopte o lege federală prin care poate fi sancționată însăși OPEC.
Ziarul spaniol El Periodico comentează chestiunea nucleară: „Deși nivelul amenințării nucleare, pe care NATO o evaluează zilnic, nu a crescut, avertismentul [NATO pentru Rusia] coincide cu anunțul unui nou exerciţiu [nuclear] denumit «Steadfast Noon», pentru săptămâna viitoare. În ciuda amenințărilor voalate ale Kremlinului privind utilizarea armelor nucleare, NATO a exclus anularea exercițiului, planificat înainte de agresiunea rusă”. Publicația braziliană Folha Online precizează că și „la începutul războiului, administrația Biden a anulat un test de rutină cu o rachetă intercontinentală, de tipul celor care pot fi folosite pentru a distruge Rusia sau China. Apoi s-a răzgândit și a testat patru deodată”. Editorialul din The Guardian abordează aceeași temă: „Deocamdată nu există indicii că Rusia pregătește astfel de arme. Asaltul asupra [orașelor ucrainene] e o dovadă că are la dispoziție alte mijloace brutale de a-și impune voința; armele nucleare sunt de ultimă instanță. Nu există nici garanții că un ordin de lansare va fi îndeplinit. Amenințarea SUA cu consecințe «catastrofale» cu siguranță cântărește greu în mintea demnitarilor ruși, iar China și India și-au clarificat fără îndoială dezaprobarea”. The New York Times apreciază că „Putin ne-a transmis un mesaj, dar nu cel pe care-l voia el”. Bombardarea orașelor ucrainene „demonstrează de fapt un singur lucru: cât de slab este el. Disperarea Rusiei e sesizabilă prin modul în care și-a ales țintele. Dacă Rusia e nevoită să recurgă la cele mai josnice tactici, terorism contra civililor, atunci e evident că Ucraina deține avantajul”. Portalul european Politico consideră că Putin nu mai are de acum cale de întoarcere. „Orice dictator își are Rubiconul său, iar după traversarea lui dezastrul e inevitabil.” Referendumurile false din teritoriile ocupate sunt Rubiconul lui Putin: „prin anexarea acestor teritorii Rusia a încetat să mai existe ca stat suveran universal recunoscut în granițele anterior știute. Și conducătorul ei a încetat să mai existe în calitate de reprezentant legitim al țării. Putin s-a privat singur de ultimele rămășițe de legitimitate. În consecință, negocierile, întâlnirile și alte discuții cu Putin nu mai sunt nici ele legitime”. Astfel, conchide Politico, Vestul ar trebui să înceteze orice contact cu Rusia până când nu va deveni o „țară reformată”.
Între timp, un alt regim ostil reformelor a ajuns să lanseze o adevărată „invazie militară” în propria țară, apreciază cotidianul britanic The Telegraph. Teheranul a trimis marți tancuri în provincia kurdă pentru a zdrobi protestele, la aproape o lună de la izbucnirea revoltei naționale provocate de uciderea tinerei kurde Mahsa Amini de către poliția religioasă – pentru ținută „inadecvată”. În capitala Kurdistanului iranian, Sanandaj, se desfășoară o operațiune militară, trăgându-se cu muniție de război inclusiv în locuințe, acuză mai multe ONG-uri, susținute și de probe video. În Kurdistan au fost uciși în ultimele trei zile cinci civili și 400 au fost răniți. La nivel național, de la izbucnirea revoltei, s-au raportat 185 de civili uciși, inclusiv 19 minori, sute de răniți și mii de arestați. Al Jazeera semnalează și intensificarea reprimării judiciare. Judecătorul șef al Iranului a dispus instanțelor să-i judece în regim accelerat pe cei arestați pentru „răzvrătire”, iar un alt demnitar a avertizat: „Oricine e arestat la locul revoltelor nu va fi eliberat sub nici o formă până la proces, care se va derula rapid și va rezulta în sentințe aspre și descurajatoare”. Însă protestele continuă să ia amploare, observă The Wall Street Journal. Noi sindicate s-au alăturat unei greve declanșate în sectorul petrolier în solidaritate cu protestele. Muncitorii au ieșit în fața rafinăriei Abadan, „exprimându-și sprijinul pentru protestele naționale și huiduind poliția”. „Acesta e un început de drum și ne vom continua protestele zilnic, împreună cu oamenii din toată țara”, a declarat un lider sindical. The Washington Post crede că schimbarea e posibilă, dar numai cu implicarea tuturor categoriilor oprimate. „Femeile vor fi fiind în fruntea revoltei care copleșește Iranul, dar cu siguranță nu sunt singure. E pentru prima dată când mișcări disparate din Iran s-au ridicat simultan, iar regimul e zdruncinat.” O abordare similară are și publicația israeliană The Jerusalem Post, care titrează „Iranienii din fiecare clasă și cultură protestează pentru schimbarea regimului”. „Spre deosebire de protestele anterioare, oameni din aproape toate clasele societății s-au unit în a cere o schimbare a întregului sistem de guvernare. Drept răspuns, regimul a atacat brutal, a arestat, a bătut, a violat și a ucis protestatari. Dar acest articol nu e despre ororile regimului, ci despre eșecul abisal al presei internaționale de a-i expune pe cei care lucrează activ împotriva protestatarilor din Iran la ordinul regimului.” E vorba de diverse entități iraniene din Occident așa-zis „reformiste” care susțin, de pildă, că protestele ar viza exclusiv hijabul ori alte revendicări punctuale, limitate. „În Republica Islamică nu există reformă, și oricine susține altceva servește, în cunoștință de cauză sau nu, regimul.” O idee întărită și de revista americană Foreign Affairs: „Vreme de decenii regimul a gestionat nemulțumirea prin alegeri care ofereau promisiunea reformei. Guvernul președintelui Raisi e atât de strâns legat de establishment-ul religios încât iranienii cred că au epuizat toate căile electorale – poate chiar non-violente – de a obține schimbarea. Protestele nu sunt doar împotriva portului obligatoriu al vălului, ci împotriva unui sistem care a nimicit orice speranță de reformă.” Editorialul din The Financial Times subliniază rolul tinerilor: „Revolta evidențiază neîncrederea profundă dintre teocrație și o mare parte a poporului, mai ales tinerii, într-o țară în care cam jumătate din populație are sub 40 de ani. O tânără generație care nu cunoaște decât viața sub Republica Islamică și care a crescut în era internetului a dovedit o hotărâre de oțel de a repudia activ perceptele fundamentale ale teocrației”. (Andrei Suba, RADOR)/asuba/gpodea
