Introducere
La 17 octombrie 1850, lua ființă Facultatea de Drept, în cadrul grupului de studii de la Colegiul Național Sf. Sava. Prima promoție de juriști a absolvit în anul 1854. La 25 noiembrie 1859, prin decret princiar, Facultatea de Drept devine instituție independentă, primul său decan fiind Constantin Bosianu. În iulie 1864, prin Decretul nr. 765, domnitorul Alexandru Ioan Cuza aprobă înființarea Universității din București, prin reunirea celor trei facultăți: Facultatea de Drept, Facultatea de Științe și Facultatea de Litere și Filozofie.
La 25 noiembrie 1859, prin decret princiar, Facultatea de Drept devine instituţie independentă, primul său decan fiind Constantin Boşianu. Facultatea de Drept a avut inițial 9 catedre, 9 profesori şi 30 de studenţi. Disciplinele predate erau: dreptul roman, dreptul civil român şi procedura dreptului civil, dreptul penal român şi procedura dreptului penal, dreptul comercial, dreptul constituţional, dreptul administrativ şi economia politică. Durata studiilor era de 4 ani.
Legea din 1864 de înfiinţare a Universităţii din Bucureşti a prevăzut o autonomie morală a Universităţii. Astfel, conducerea era asigurată de un rector, ajutat de Senatul universitar, iar facultăţile erau conduse de un decan, ales de profesori şi ajutat la rândul său de Consiliul de Facultate. Această organizare s-a păstrat până în zilele noastre.
În anul 1908 a fost decernat primul titlu de doctor în drept.
Între anii 1921 și 1933, conform statisticilor vremii, 43,1% din studenţii României Mari erau înscrişi la Facultatea de Drept. Pentru instruirea unui număr aşa de mare de studenţi, la Facultatea de Drept din Bucureşti, trebuiau măsuri administrative și organizatorice suplimentare. Între anii 1934 și 1936, cu fondurile colectate la iniţiativa decanului Nicolae Basilescu şi cu subvenţii din partea regelui Carol al II-lea şi a ministerului de resort, s-a construit sediul actual, Palatul Facultăţii de Drept. Arhitect a fost Petre Antonescu. Rememorarea acestui efort comun se regăseşte şi pe frontispiciul Aulei clădirii.
Discursul la inaugurarea Palatului Facultății de Drept
”Cine a construit Palatul Facultății de Drept?
Majestatea Sa Regele Carol II
Decanul Nicolae Basilescu
Arhitectul Petre Antonescu și echipa
Profesorii facultății
Studenții facultății
Absolvenții facultății
Toată suflarea românească
De ce am construit Palatul Facultății de Drept?
Pentru a arăta unde se cuvine să fim în lume
Pentru generațiile viitoare
Pentru mândria neamului românesc”
Textul a fost rostit în anul 1936, la inaugurarea Palatului Facultății de Drept.
Din anul 1962, Facultatea de Drept a organizat cursuri postuniversitare în scopul perfecţionării juriştilor din aparatul de stat, administraţie şi economie, cursuri care se organizează, pe alte baze, şi în prezent. Din anul 1975, decanul Facultăţii de Drept a început să asigure şi conducerea Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române, înfiinţat în anul 1954, coordonare care s-a menţinut până la începutul anului 1990.
În perioada 1968-1989, în cadrul Facultăţii de Drept au funcţionat două secţii: drept şi drept economic-administrativ, cu un număr aproximativ de 120 studenţi la prima secţie şi 30 la cea de-a doua, la cursuri de zi.Din anul 1990, numărul de studenţi a crescut considerabil, iar cursurile sunt organizate în cadrul unui profil unic – Ştiinţe juridice, cu o unică specializare – Drept, 4 ani la cursuri de zi şi 5 ani la cursuri cu frecvenţă redusă. Începând cu anul universitar 2004-2005 se organizează cursuri în sistemul de învăţământ la distanţă, renunţându-se la forma de învăţământ cu frecvenţă redusă.
Absolvenții Facultății de Drept pot activa ca judecători, procurori, avocați, magistrați, criminaliști, grefieri, executori judecătorești, consilieri juridici etc. Personalități care au predat sau care s-au format aici : Gheorghe. Costaforu, Constantin Bozianu, Vasile Boerescu, Nicolae Titulescu. (Autor: Alexandru Balaci)
Bibliografie:
https://drept.unibuc.ro/Istoric-s13-ro.htm
https://drept.unibuc.ro/Discurs-la-inaugurarea-Palatului-Facultatii-de-Drept-s742-ro.htm
https://ro.wikipedia.org/wiki/Facultatea_de_Drept_a_Universit%C4%83%C8%9Bii_din_Bucure%C8%99ti