Grevă generală în Franţa

„Radiojurnal” – Realizator: Mira Gomboş – Este grevă generală marţi în Franţa, atât în sectorul public, cât şi în cel privat pentru majorarea salariilor în raport cu rata inflaţiei şi susţinerea puterii de cumpărare a populaţiei. La această oră, mii de persoane participă la marșul de protest al sindicaliștilor, cu blocarea parțială a traficului rutier în centrul Parisului. Transmite din capitala Franței Daniela Coman:
Reporter: Greva și manifestațiile au loc la apelul puternicului sindicat SGT, care însă nu a reușit să adune în jurul său toate marile confederații franceze. De aceea, greva a avut până acum efecte moderate asupra derulării unei zile normale. În cursul dimineții mai ales au fost sesizate unele perturbări la nivelul transportului pe căile ferate regionale sau în interiorul unor mari orașe. La Paris, transportul în comun a funcționat aproape normal, unele sincope fiind remarcate în orarul autobuzelor, precum și a rețelei de trenuri care face legătura cu aeroporturile internaționale din apropiere. Însă nu au fost situații de oprire a traficului. Au fost mai rare, dar au circulat cu o frecvență acceptabilă. Este posibil ca spre seară, când oamenii se întorc acasă de la muncă, să apară unele tensiuni. Greva nu a avut un impact prea mare nici în sistemul de educație, unde sindicatele anunțaseră o participare masivă. Dimpotrivă, doar 6% dintre salariați au încetat lucrul. În schimb, situația rămâne încordată în rafinării și în depozitele de carburanți ale grupului petrolier Total, unde salariații sunt în grevă de peste trei săptămâni, iar o mare parte refuză să accepte majorarea de doar 5% propusă de patronatat, după ce ei ceruseră cel puțin dublu. De asemenea, sectorul energetic și în special personalul din centralele nucleare s-a raliat mișcării sociale și amenință să prelungească greva în zilele următoare. Sindicaliștii sunt foarte nemulțumiți și de lipsa de implicare a guvernului, care, după ce a majorat salariul minim pe economie la valoarea inflației, nu a făcut demersurile necesare să-i oblige pe patroni să crească și celelalte salarii./lcoman/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (18 octombrie)