Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunţat miercuri impunerea unor măsuri sporite de securitate pe teritoriul Rusiei, inclusiv în Crimeea anexată, iar în regiunile recent ocupate din Ucraina a fost declarată legea marţială. Liderul de la Kremlin a anunţat că a semnat un decret prin care impune legea marţială în cele patru regiuni ucrainene pe care susţine că le-a anexat. De asemenea, Vladimir Putin a anunţat că a instalat un sistem de securitate strict pe teritoriul Rusiei. Toţi guvernatorii regiunilor au primit ordin să răspundă tuturor nevoilor forţelor armate ruse şi ale altor formaţiuni militare, instalând cartiere generale de comandă care să includă autorităţile locale, armate şi forţele de poliţie. În regiunile apropiate de graniţa cu Ucraina au fost impuse măsuri dure de securitate şi restricţii privind transportul şi deplasările, precum şi privind intrările şi ieşirile din aceste regiuni. În alte locuri, precum Moscova, decretul semnat miercuri permite percheziţionarea autovehiculelor şi impunerea de restricţii de trafic, informează BBC.
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 19 octombrie)/mbaciu/ilapadat