Preşedintele francez, Emmanuel Macron şi cancelarul german, Olaf Scholz, s-au întâlnit în marja summitului Uniunii Europene, care are loc la Bruxelles şi şi-au exprimat voinţa comună în direcţia scăderii preţurilor energiei şi a menţinerii unităţii europene, a comunicat palatul prezidenţial francez. „Totodată, ei au convenit asupra încurajării miniştrilor franceze şi germani de a continua convorbirile, astfel încât următoarea şedinţă comună a cabinetelor celor două ţări să fie cea mai ambiţioasă şi mai substanţială cu putinţă şi o nouă dată a acesteia să poată fi stabilită în curând”, a adăugat Palatul Élysée. Miercuri, guvernul francez şi cel german au amânat până în ianuarie reuniunea programată pentru săptămâna viitoare, din cauza unor disensiuni privind subiecte precum politica energetică şi de apărare, potrivit unor surse. Liderii Uniunii Europene se reunesc, joi, la al doilea summit din ultimele două săptămâni, pentru a găsi soluţii la criza energetică, însă dezacordurile cu privire la plafonarea preţurilor la gaze creează premisele unei nopţi lungi de discuţii aprinse./mbrotacel/cpodea
REUTERS – 20 octombrie