În urmă cu 384 de ani, la 20 octombrie 1638 se încheia, după numai 100 de zile, construcţia Mănăstirii Căldăruşani, ctitorie a lui Matei Basarab, domn al Ţării Româneşti între anii 1632-1654. Situată în fostul Codru al Vlăsiei, Mănăstirea Căldăruşani reprezintă un reper în istoria arhitecturii munteneşti, o realizare-cheie pentru înţelegerea arhitecturii religioase a secolelor XVII – XIX, cu o semnificaţie culturală şi memorială aproape necunoscută.
* * * * *
Mănăstirea Căldăruşani este situată pe o peninsulă, în satul Lipia, judeţul Ilfov, la aproximativ 30 de km de Bucureşti, pe cursul râului Pociovaliştea, în locul în care acesta formează Balta Căldăruşanilor, iar numele zonei provine de la configuraţia sa, care are aspectul unei căldări.
Ansamblul mănăstirii este alcătuit dintr-o construcţie principală – „cetatea”, patrulaterul cuprinzând biserica delimitată printr-un zid de incintă, cu turn de intrare – şi o curte monastică construită ulterior, în etape succesive.
Trebuie spus că pe locul în care se află mănăstirea a existat mai înainte o biserică din lemn cu câţiva călugări, iar în anul 1637, domnitorul Matei Basarab a cumpărat locul şi împrejurimile. Despre existenţa unei sihăstrii la Căldăruşani înainte de 1637 vorbeşte un hrisov datat 1615, emis de cancelaria voievodului Radu Mihnea (1611-1616).
La 28 aprilie 1638, Matei Basarab emitea un act din Căldăruşani, în favoarea lui Udrea logofăt din Rădăcineşti şi a jupânesei lui Caplea, care cumpărase o moşie ce aparţinuse jupânesei Anca, fiica lui Stanciul vornic din Sălătruc, ispravnicul lui Matei Basarab la biserica de curte şi la „palatul” său din Brâncoveni.
Zidirea mănăstirii a început la 10 iulie 1638 şi s-a încheiat după doar 100 de zile, la 20 octombrie, timpul foarte scurt indicând graba ctitorului de a vedea terminată biserica, dar, mai ales, efortul depus de meşteri, realizarea arhitecturală fiind cu adevărat una dintre cele mai complexe edificate de Matei Basarab.
Tot atunci s-au zidit, din cărămidă şi piatră de râu, parterul şi trei laturi ale cetăţii precum şi zidul de apărare de la răsărit, şi pivniţa care se păstrează şi azi în forma de atunci.
Biserica s-a sfinţit la 26 octombrie 1638, chiar în ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, primind hramul Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir.
Un document datat 16 ianuarie 1639 face menţiunea valorii de 33 de ughi pentru o tranzacţie referitoare la Căldăruşani – „unde a făcut Domnul mănăstire”.
În perioada următoare, Matei Basarab continuă să cumpere moşii şi obiecte de cult pentru Căldăruşani, tot acest efort al domnitorului de înzestrare darnică a locului – spre deosebire de alte ctitorii ale sale – sugerând că el s-a gândit să îşi pregătească un loc de îngropăciune în această biserică, apropiată de capitala statului său. Unul dintre obiectele de mare preţn de aici, este Tetraevanghelul slavon copiat şi cu miniaturi de popa Vlaicu, special executat pentru mănăstire.
Vestitul cleric și cronicar ortodox sirian Paul de Alep (1627 – 1669), însoţitorul Patriarhului Macarie al Antiohiei în Ţările Române, a fost primul vizitator de seamă care a remarcat caracteristicile impresionante ale Mănăstirii Căldăruşani, în anul 1653: „…o mănăstire măreaţă… Este vestită în această ţară, fiind una dintre cele mai mari… Clădirea este întinsă şi cu totul nouă din temelie, cu o biserică de o nespusă frumuseţe, cu chilii şi încăperi de o măreţie domnească”.
Odată cu trecerea timpului, Matei Basarab şi-a modificat intenţiile, alegându-şi drept loc de odihnă veşnică Mănăstirea Arnota, acolo unde se aflau rămăşiţele părintelui său, Danciul vornicul.
După trecerea la Domnul a lui Matei Basarab, mănăstirea îşi continuă existenţa prosperă, din jurul anului 1755 intrând sub administrarea Mitropoliei Ungrovlahiei.
Arhimandritul Filaret, stareţul mănăstirii de atunci şi viitorul mitropolit, a adăugat cetăţii încă un etaj între anii 1775-1778, perioadă în care se va îngriji şi de restaurarea sa, reparând biserica, refăcând turlele, pictura interioară şi chiliile, înălţând clopotniţa şi zidind un nou arhondaric.
În timpul stareţului arhimandrit Meletie s-a zidit încă o pivniţă cu o trapeză mare deasupra, în partea de răsărit, care, în prezent adăposteşte colecţia de obiecte bisericeşti, şi tot în acea zonă s-a ridicat şi un paraclis.
În anul 1817, biserica a fiost repictată în spiritul vremii, autori fiind zugravii de la şcoala locală organizată aici.
Un detaliu important, ce aduce o valoare considerabilă mănăstirii este legat de opera pictorului Nicolae Grigorescu, care, după ucenicia de pe lângă Anton Chladek şi de pe lângă fratele său mai mare, Gheorghe, s-a aflat la Mănăstirea Căldăruşani, între anii 1854-1855, chiar înainte de a pleca să realizeze ansamblurile de la Mănăstirile Zamfira şi Agapia.
Grigorescu a locuit şi a lucrat la Căldăruşani alături de unul din dascălii săi, monahul Evghenie Lazăr, tocmai în perioada în care tehnica lui s-a rafinat, prin amprenta mai sigură şi mai sugestivă. Este perioada artistică în care Grigorescu a cultivat portretul, e adevărat, cu o rară eleganţă şi rafinament, şi care a dus la crearea a zece icoane expuse în Muzeul Mănăstirii Căldăruşani.
O altă perioadă din existenţa mănăstirii este legată de Ghenadie Petrescu. Trebuie să spunem că, încă din anul 1690 mănăstirea a fost folosită ca închisoare, mai pentru adversarii politici ai diferitelor regimuri. Unul din aceştia a fost tocmai Mitropolitul Ghenadie Petrescu, un cleric ortodox român, născut în 1836 la Bucureşti, în familia unor comercianţi. A intrat ca frate în 1854, la 18 ani, la mănăstirea Căldăruşani, şi a fost tuns în monahism în 1858, în anul 1869 este hirotonit preot, iar un an mai târziu devine mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane.
În 14 martie 1876 Ghenadie a fost ales episcop eparhiot pentru Episcopia Argeşului, iar la 18 mai 1893 a fost ridicat la rangul de Mitropolit primat al Ţării Româneşti, în locul mitropolitului Iosif Gheorghian (1829 – 1909) ce se retrăsese din motive politice.
În anul 1895, în urma alegerilor, guvernul conservator cade, fiind înlocuit cu un guvern liberal condus de Dimitrie A Sturdza, care doreşte readucerea lui Iosif Gheorghian ca mitropolit primat, iar mitropolitul Ghenadie a fost judecat, la 20 mai 1895 pentru tot felul de acuzaţii – arghirofilie, inovaţii în cult şi altele, fiind caterisit şi exilat tocmai la Căldăruşani.
În urma nemulţumirii credincioşilor şi cu sprijinul lui Carol I, în anul 1896, Ghenadie este reabilitat, însă rămâne doar stareţ al Mănăstirii Căldăruşani.
Între anii 1905-1918, în timpul stăreţiei Mitropolitului Ghenadie Petrescu, s-au realizat refacerea clădirilor mănăstireşti abandonate după secularizarea averilor mănăstireşti şi s-au pus bazele actualei colecţii a pinacotecii: chiliile de pe laturile de sud şi nord primesc un nivel nou de zidărie cu câte o galerie deschisă, cu arcade de zid semicirculare descărcate pe coloane scunde cilindrice. Galeria de la nivelul inferior avea mai puţine arcade, cu diametrele arcelor mai largi, pe stâlpi de secţiune aproape pătrată. Tot acum se construieşte trapeza cu paraclis în axul est-vest al incintei – adăpostind azi muzeul de icoane -, iar la vest se reface turnul-clopotniţă.
A trecut la Domnul la 31 august 1918, fiind înmormântat la Căldăruşani, lăsând mănăstirii colecţiile sale, în locuinţa sa monahală unicat, devenită prima şi singura pinacotecă românească cu caracter religios din ţară, cu portrete pictate ale unor prelaţi.
Lucrările de aici sunt semnate de nume importante precum pictorul Sava Henţia, pictori iniţiaţi la Şcoala de la Căldăruşani, pictorul I. Bărbulescu etc. Alături de colecţia de pictură se regăsesc litografii, fotografii de epocă, obiecte personale ale stareţului, şi mici obiecte de mobilier.
Trebuie spus că pinacoteca este o construcţie independentă din cadrul incintei a II-a a mănăstirii, formând un traseu concentric în jurul „cetăţii”, cu un aspect modern, în raport cu nucleul central al mănăstirii de factură medievală, rezultat al Regulamentelor Organice care introduceau interferenţe arhitecturale occidentale în Ţările Române.
Seismul din anul 1940 aduce mai pagube ansamblului, turnul bisericii fiind dărâmat, dar refăcut apoi în anii 1941-1943, pentru ca în anul 1945, mănăstirea să fie mistuită de un incendiu de proporţii.
Fără a mai trece prin enumerarea altor elemente arhitectonice remarcabile aflate la Căldăruşani, să mai amintim doar că de istoria mănăstirii este legat şi numele episcopului greco – catolic Iuliu Hossu.
Cu ocazia eclipsei totale de soare din 15 februarie 1961, aici a fost conceput Centrul de Cercetări Geofizice al Academiei Române, care a permis realizarea primele înregistrări ale variaţiilor în timp ale câmpului gravitaţional din ţara noastră şi ale seismelor din zona Munteniei. Construcţia, aflată în incinta a II-a, în nord-estul şirului de pavilioane, cu parter şi pod, a fost edificată în perioada interbelică, a secolului trecut şi are o istorie aparte: aici au fost stabiliţi cu domiciliu forţat prelaţii greco-catolici, care au refuzat trecerea la ortodoxie, în urma ordinului lui Stalin, concretizat prin Decretul nr. 358 din 1 decembrie 1948, de interzicere a practicării cultului greco-catolic şi de desfiinţare a bisericilor acestuia. Astfel, la 28 octombrie 1948, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu a fost arestat şi a fost închis la Mănăstirea Căldăruşani, în clădirea descrisă în rândurile de mai sus, după care a fost transferat la penitenciarul de la Sighet, doi ani mai târziu, pentru ca în anul 1955, să fie adus din nou la Căldăruşani, unde a stat cu domiciliu obligatoriu până la sfârşitul vieţii, la 28 mai 1970. Episcopul s-a consacrat aici rugăciunii, meditaţiei şi unei munci dificile, în clandestinitate, pentru viitorul Bisericii Greco-Catolice, interzise. Ultimele sale cuvinte au fost: „Lupta mea s-a sfârşit, a voastră continuă”. În memoria sa, Mănăstirea Căldăruşani adăposteşte un memorial dedicat pelerinajului şi evocării tuturor personalităţilor istorice, spre neuitare.
Fotografii din arhiva personală, noiembrie 2010
