Târgul de Carte Gaudeamus Radio România ajunge astăzi, pentru prima dată, în Buzău, în incinta Centrului Muzeal I. C Brătianu. Evenimentul face parte dintr-un proiect de anvergură naţională, derulat de postul public de radio, cu scopul de a promova cultura scrisă şi educaţia prin evenimente de tip expoziţional, organizate în cele mai importante oraşe din ţară. Până acum, proiectul a inclus 130 de ediţii ale Târgului de Carte Gaudeamus Radio România, peste 14.000 de evenimente editoriale, cu mai mult de 3 milioane de vizitatori şi nenumărate proiecte.
Reporter: Prima ediție a caravanei Gaudeamus Radio România la Buzău reprezintă totodată și inaugurarea Centrului Muzeal I.C. Brătianu din zona centrală a municipiului, recent refăcut de către co-organizatorul evenimentului: Consiliul Județean Buzău. La cel mai citit târg de carte din România de la cel mai ascultat post de radio românesc sunt prezente de astăzi și până duminică 25 de edituri. Accesul publicului la târgul de carte din inima Buzăului va fi liber și se poate face între 20 și 22 octombrie de la ora 10:00 și până la ora 19:00, iar pe 23 octombrie, în ultima zi a Gaudeamus Radio România la Buzău, de la ora 10:00 la ora 18:00. De asemenea, precizez că intrarea în Centrul Muzeal I.C. Brătianu se poate face prin Bulevardul Nicolae Bălcescu, dar și pe strada Soroca. Deschiderea oficială se face astăzi, la ora 12:00, în prezența directorului Radio România Actualităţi, Dan Preda, a președintelui Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, dar și a altor oficialități buzoiene.(Realizator: Cristian Bâcâin – Reporter: Cristina Moise)/ctuluc/dsirbu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 20 octombrie