Giorgia Meloni a devenit prima femeie prim-ministru al Italiei

Giorgia Meloni a fost învestită, sâmbătă, drept prima femeie prim-ministru al Italiei, alături de echipa ei de cabinet, acesta fiind cel mai de dreapta guvern al ţării, de la Al Doilea Război Mondial. Meloni, lider al formaţiunii naţionaliste Frații Italiei, a câștigat alegerile din luna septembrie, în cadrul unei coaliții ce a inclus Forza Italia condusă de fostul premier Silvio Berlusconi și Liga lui Matteo Salvini. „Jur să fiu credincioasă republicii”, a spus Meloni, în vârstă de 45 de ani, înainte de a strânge mâna președintelui Sergio Mattarella. Guvernul său înlocuiește o administrație de uniune națională condusă de fostul preşedinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi. Noul guvern se confruntă cu o serie de provocări, în special recesiunea care se profilează, facturile tot mai mari la energie și frontul european unit în faţa războiului din Ucraina. În timp ce Meloni a promis sprijin pentru Ucraina, Berlusconi a subminat-o în mod repetat, iar la începutul acestei săptămâni a învinuit Kievul pentru invazia rusă și a dezvăluit că a făcut schimb de cadouri și scrisori cu vechiul său prieten, președintele rus Vladimir Putin. După zile de discuții adesea tensionate, în culise, Meloni și-a dezvăluit vineri echipa, oferind câte cinci ministere formaţiunilor partenere – Liga și Forza Italia – în timp ce nouă posturi din cabinet au revenit propriului său partid. Tehnocrații formează restul echipei de 24 de persoane, care include doar șase femei./mbrotacel/dstanesc

(REUTERS – 22 octombrie)


Guvernul format de Giorgia Meloni a depus jurământul

Sâmbătă dimineaţa, la ora 10:00, ora Italiei, Giorgia Meloni și cei 24 de miniștri au jurat în prezenţa președintelui Republicii, Sergio Mattarella.
După ce a depus jurământul de la Palatul Quirinale, premierul Meloni a pozat împreună cu toţi miniştrii pentru fotografia obișnuită cu șeful statului. A urmat apoi un scurt schimb de saluturi cu Președintele Republicii în Sala Oglinzilor. După depunerea jurământului, liderul FdI a trecut în revistă garda de onoare din curtea Palatului Quirinale, după care părăsit palatul la bordul mașinii primului ministru./cpaunel/dstanesc

(www.ansa.it – 22 octombrie)